ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei: Discursul celui care nu trăiește ce vorbește este un discurs ipocrit

ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscop al Craiovei, a afirmat miercuri la simpozionul internațional “Stat și Societate”, secțiunea “Discurs și retorică în societatea contemporană”, organizat de Facultatea de Teologie din Craiova, că discursul celui care nu trăiește ce vorbește este un discurs ipocrit, fără consistență, care nu este trecut prin filtrul sufletului.

506deefc-1b3e-49b3-b062-effedb7ea761

“Noi dorim ca prin acest colocviu să îmbunătățiți modalitatea prin care comunicăm, astfel încât ideile pe care vrem să le transmitem să ajungă la sufletul omului. Dar pentru asta, cuvântul, discursul trebuie trecut prin filtrul sufletului, căci nu putem transmite cuvinte și idei mărețe dacă nu le și exprimăm. Discursul celui care nu trăiește ce vorbește este un discurs ipocrit, un discurs care nu are nici consistență, nici subzistență, adică nu este ipostatic, adică discursul trebuie să aibă o întruchipare și acest lucru nu se poate face decât prin filiera sufletului”, a spus ÎPS Irineu.

Mitropolitul Olteniei a afirmat că simpozionul la care participă profesori și specialiști în comunicare și media din țară și străinătate reprezintă un moment prielnic de discuții despre lucrurile cu care oamenii sunt obișnuiți aproape zilnic: să audă, să comunice, să își împărtășească ideile atât în școală, cât și în societate.

“Simpozionul a fost gândit pentru a analiza posibilitatea de a comunica cât mai bine în societate, pentru că numai prin comunicare și dialog putem ajunge la înțelegere, la realizarea unor planuri mărețe și, cu cât constatăm mai mult acest lucru, observăm că ne lipsește comunicarea. Nu mai știm să ne spunem părerile sau poate, de multe ori, suntem prea grăbiți și nici nu îi ascultăm pe cei din jurul nostru. Așa se face că din familie, din școală, din societate observăm acest lipsuri, aceste carențe în viața noastră. Uneori nu mai știm nici chiar în Biserică să ne comunicăm gândurile și așteptăm ca cei de lângă noi să ne asculte, dar de fapt noi nu mai folosim cuvintele necesare pentru a fi ascultați. Așadar, putem vorbi de comunicare și de cuminecare, pentru că prin comunicare noi ne spunem gândurile, dorințele și în cuminecare ne împărtășim de această putere dumnezeiască a Mântuitorului Isus Hristos. Numai în calitate de ființe discursive putem să ne arătăm în viața noastră, oameni care vorbesc, care au limbaj, care au grai, toate acestea ne sunt date de Dumnezeu numai nouă”, a mai spus ÎPS Irineu.

La simpozionul care se desfășoară la Craiova pe parcursul a trei zile participă profesori universitari, specialiști în discursul media, profesori de retorică de la facultățile de teologie din țară, precum și de la alte facultăți.

AGERPRES / (A — autor: Maria Mitrică, editor: Irina Poenaru)

Sursa Agerpres | Social
https://www.agerpres.ro/social/2017/10/25/ips-irineu-mitropolitul-olteniei-discursul-celui-care-nu-traieste-ce-vorbeste-este-un-discurs-ipocrit-17-57-34

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *