It’s all about sharing – O mașină în regim car sharing compensează deținerea a patru autoturisme private

O mașină folosită printr-un serviciu de car sharing compensează deținerea a patru, până la opt autoturisme private, reducând nevoia de spațiu pentru parcări și cheltuielile cu întreținerea cu până la 40%, potrivit unui studiu realizat de agenția de marketing Perceptum. În plus, serviciile de car sharing ar reduce traficul din Capitală și din marile orașe ale României cu 25%. Condiția este includerea acestui tip de servicii, de către autoritățile locale, în strategii integrate de mobilitate urbană, pe modelul metropolelor europene.

O mașină în regim car sharing compensează deținerea a patru autoturisme private

Un autoturism este staționar, în medie, 23 de ore pe zi, ceea ce înseamnă 95% din timp. Serviciile de car sharing presupun creșterea ratei de utilizare a mașinii cu până la 45%, maximizând eficiența fiecărui autoturism. Este suficient să observăm câte mașini stau nefolosite zilnic, în București, între anumite intervale orare, blocând benzi de circulație, trotuare și chiar străzi, călcând deseori spațiile verzi. Serviciile de car sharing înseamnă o utilizare mult mai eficientă și mai rațională a autoturismului, ceea ce duce la îmbunătățirea semnificativă a mobilității urbane”, a declarat Raluca Ghilea, directorul general, Perceptum Concept.

Potrivit Institutului Național de Statistică, 44% din gospodăriile din România care contractează credite folosesc banii pentru cumpărarea în rate, inclusiv în leasing, a autoturismelor și a echipamentelor tehnice și electronice. Doar 3,4% din gospodării folosesc aceste credite pentru educație și îngrijirea copiilor. De altfel, în perioada 2011 – 2015, România a înregistrat cea mai mare creștere a înmatriculărilor de autoturisme din UE, de 19%. Cu toate acestea, rata de motorizare este, în continuare, cea mai scăzută din Europa. Serviciile de car sharing pot substitui, cu succes, deținerea unui autoturism în România, mai ales de către persoanele care doresc să-și investească banii în alte bunuri, așa cum se întâmplă deja în statele UE.

Un utilizator activ de car sharing produce cu 290 de kilograme de dioxid de carbon mai puțin, pe an, decât un conducător auto obișnuit, prin utilizarea mult mai rațională a autoturismului.

Românii își doresc mașini, mai ales că doar 35,5% din populație deține un autoturism. În UE, serviciile de car sharing și-au demonstrat de ceva ani utilitatea, mai ales în orașe precum Milano, Anvers, Bremen sau Zurich, unde municipalitățile au elaborat strategii de mobilitate urbană în jurul acestor servicii. Aici, precum și în celelalte orașe europene unde serviciile sunt disponibile, traficul a fost redus cu procente între 15% (pe piețe mai puțin dezvoltate de car sharing) și 35%. Bucureștiul este, deja, una dintre cele mai aglomerate capitale europene, unde car sharing-ul ar fi soluția decongestionării traficului”, a mai spus Raluca Ghilea.

Car sharing-ul este o formă de transport prin care mai multe persoane, pe rând, folosesc unul sau mai multe autoturisme în comun. Acest serviciu are mai multe modele operaționale, de la închirierea autoturismului de la persoană-la persoană (peer-to-peer car sharing), până la închirierea unei mașini dintr-o flotă existentă, aparținând unui furnizor, pe baza unui abonament sau a unui tarif unic. Aceste servicii sunt disponibile printr-o platformă colaborativă, care îi reunește pe toți utilizatorii serviciului.

Comentarii

comentarii

Citeste in continuare mai multe noutati de la: Green Report

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *