La câteva ore după ce vicepremierul Viorel Ştefan a prezentat „Starea economiei”, raportând primul trimestru din 2018 la primul din 2017, nu faţă de precedentul, senatorul Florin Cîţu (PNL) a publicat două grafice „pe care PSD nu le va prezenta niciodată”.

„De ce se ascunde PSD… Vă prezint două grafice pe care PSD nu o să vi le prezinte niciodată (şi ştiţi câte mai sunt ?). Nu au nevoie de explicaţii.. Aşa cum nici dezastrul din economie nu poate fi acoperit de câteva informaţii prezentate mincinos. Familiile care pleaca zilnic din România şi cei care protestează arată situaţia reală a societăţii sub dictatura PSD mult mai bine decât orice grafic. Totuşi, aceste grafice arată de ce Liviu Dragnea şi trompetele lui se ascund şi nu vor dezbateri publice pe teme economice”, scrie Cîţu, pe pagina sa de Facebook.

 

 

Marţi seară, vicepremierul Viorel Ştefan (fost ministru al Finanţelor) a prezentat „Starea economiei”, raportând însă primul trimestru din 2018, la primul trimestru din 2017, nu la precedentul.

 

Potrivit datelor arătate de Ştefan, confirmate de altfel şi de INS, în T1 din 2018 faţă de T1 din 2017 s-a înregistrat o creştere economică de 4,2%. 

 

Vicepremierul nu a amintit însă că, raportat la trimestrul 4 din 2017, creşterea economică a fost zero.

continuare… .

Sursa | Adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *