La Stoicăneşti, incendiul a luat o viaţă

Pompierii de la Garda Stoenești și cei din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgența din Comuna Stoicănești, Olt, au intervenit la stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unui sătean din comună. Acesta, în vârstă de 59 de ani, proprietar al locuinței, și-a pierdut viața, fiind suprins de incendiu în dormitorul casei

Pompierii au folosit, pentru lichidarea incendiului, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar pentru acordarea eventualelor îngrijiri medicale și protecția personalului operativ s-a solicitat și sprijinul echipajului SMURD Stoenești. În timpul incendiului, care a cuprins casa, au ars bunurile dintr-o cameră de locuit și acoperișul casei pe circa șase metri pătrați. Incendiul a izbucnit de la o ţigară lăsată aprinsă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *