LA VOLAN. Cât costă BMW Seria 2 Coupe









BMW Seria 2 Coupe va ajunge pe şoselele din România în martie, dar este deja disponibil la comandă. Reprezentanta internă a constructorului german a anunţat în urmă cu câteva zile care sunt preţurile de la care poate fi comandat coupe-ul său, acestea fiind situate între 31.000 de euro şi 47.000 de euro.

Cea mai ieftină variantă va fi cea dotată cu motorul pe benzină de 2 litri, care dezvoltă 184 de cai. Aceeaşi cilindree şi aceeaşi putere sunt valabile şi în cazul primei oferte diesel, care porneşte de la 33.300 de euro.

Versiunea de top este cea prevăzută cu pachetul de performanţă M, care are sub capotă un propulsor de 3 litri, care dezvoltă o putere de 326 de cai şi care costă 46.810 euro. Toate motorizările sunt disponibile cu tehnologia TwinPower Turbo şi respectă standardele de emisii Euro 6.

Faţă de Seria 1 de la BMW, noul model este mai lung cu 11 centimetri şi are parte de un aspect personalizat. Configurația cu tracţiune spate este scoasă în evidenţă de lăţimea din dreptul punţii spate.

Pentru cele mai tari noutăți, teste și reportaje auto, moto și chiar velo, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan”. 

continuare… .

Sursa | Auto | Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *