LA VOLAN. Mașina care nu se murdărește

Nu de puține ori ni s-a întâmplat să ni se strângă inima în iarna care tocmai a trecut când ne-am văzut mașina murdară la numai o zi sau două după ce o spălasem.

O asemenea imagine ar putea să devină însă istorie, asta dacă este să ne luăm după un film prezentat oficial de către cei de la Nissan. Japonezii susțin – nici mai mult, nici mai puțin – că ar fi creat un tip de vopsea care nu mai permite murdăriei să se depună pe caroserie indiferent de tipul de teren pe care rulează aceasta.

Și cel puțin din câte ne arată imaginile, lucrurile așa par să fie. Potrivit celor de la Nissan, secretul prin care vopseaua respinge apa, uleiul și murdăria de orice fel nu poate fi încă deconspirat, dar acesta ține de domeniul nanotehnologiei.

Niponii supralicitează și susțin că un model care este astfel vopsit nu va mai avea nevoie să fie spălat niciodată.

Cel mai probabil, folosirea acestui tip de vopsea va fi oferită în viitorul apropiat pe post de dotare opțională. Cel puțin în România, nu ne-ar mira să aibă succes, la starea de zi cu zi a drumurilor de la noi.  

continuare… .

Sursa | Auto | Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *