Laufer: Guvernul va simplifica plata defalcată a TVA

Antreprenorii își doresc ca măsura privind introducerea unui cont separat de TVA (split TVA) să-i încurce cât mai puțin, iar Guvernul lucrează la o soluție de simplificare a procedurii.

Mediul de afaceri dorește ca noua modalitate de plată a TVA, cunoscută și ca ”split TVA” să încurce cât mai puțin, iar procedura este în curs de modificare, a spus miercuri ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer.

În opinia ministrului, un antreprenor corect nu este afectat de această măsură, care este necesară pentru combaterea evaziunii fiscale.

“Atâta timp cât România nu reușește să colecteze decât 75% din TVA pe care statul ar fi în drept să-l colecteze, avem o problemă și cu siguranță trebuie să găsim o soluție astfel încât cei care își fac treaba să nu mai fie afectați de acele firme care au ca scop doar să ia acel TVA și creează o concurență neloială în piață pentru companiile cinstite, lucru care evident că nu poate continua”, a adăugat ministrul.

Potrivit acestuia, odată cu această măsură, cei care până acum făceau evaziune fiscală nu vor mai avea cum să continue astfel de practici.

“Nu mai au cum. Acel cont de TVA este un cont în care ajung banii și se pot duce doar spre o destinație fixă de TVA, către stat sau către o altă companie. Până în acest moment, TVA ajungea într-un cont de unde puteai lua toți banii și să pleci liniștit din țară, iar statul român rămânea cu ochii în soare. Nu mai poți să umbli la acel cont decât dacă este în sens și în scopuri de TVA”, a conchis Laufer.

Introducerea obligației ca toate firmele din România să plătească TVA într-un cont separat va duce la blocarea întregii economii, întrucât ANAF nu are capacitatea să gestioneze implementarea acestei măsuri, a declarat, luni, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o conferință de presă.

“România ar fi prima și singura țară unde acest lucru s-ar face în mod obligatoriu pentru toți operatorii economici. În Italia se aplică în mod voluntar pentru firmele care au contracte cu statul. În Polonia se discută de trei ani și se gândesc să o introducă voluntar de la 1 ianuarie 2018. În Marea Britanie se discută tot de trei ani și se gândește introducerea măsurii doar pentru tranzacțiile online, zonă predispusă evaziunii fiscale”, a arătat Jianu.

Potrivit acestuia, din păcate, Guvernul nu realizează analize de impact și teste IMM în mod real. În mod nejustificat și total eronat, se trece în nota de fundamentare a fiecărei măsuri mențiunea că nu există niciun impact asupra mediului economic, or realitatea arată că există un mare impact.

“În opinia noastră, odată cu introducerea acestei măsuri, economia se va bloca, pentru că gândiți-vă că o cincime din banii pe care îi deține o firmă vor fi blocați într-un cont. Dacă ANAF nu performează în acest moment cu întreprinderile care nu sunt corecte, cum ne putem gândi că va performa cu peste 300.000 de întreprinzători, pentru că în ordonanța de urgență există obligativitatea ca ANAF să controleze decontul de TVA în termen de cinci zile”, a subliniat oficialul CNIPMMR.

El a susținut că este practic imposibilă aplicarea acestei măsuri.

“Mă gândesc în principal la întreprinderile mici din mediul rural. Există obligativitatea în această ordonanță ca ei să depună TVA-ul aferent operațiunilor economice în termen de trei zile într-un cont. Gândiți-vă la un chioșc de la țară, care vinde de 100 de lei, 19 lei din acei bani va trebui să se ducă să-i depună într-un cont de TVA, în speranța că în termen de cinci zile va veni cineva de la ANAF și-i va da voie să facă decontul de TVA. Acest lucru este profund incorect, absurd și inaplicabil. Veți vedea că această măsură va bloca economia”, a adăugat Jianu.

Un sondaj realizat de CNIPMMR dat luni publicității arată că 97,5% dintre respondenți nu susțin plata defalcată a TVA și tot o pondere de 97,5% consideră că această modificare va avea efecte negative asupra activității firmei lor.

La sondajul efectuat pe site-ul Consiliului pentru IMM-uri în perioada 8 — 28 august au răspuns un număr de 818 firme, din care 54,1% sunt microîntreprinderi, 19,7% întreprinderi mici, 18,4% întreprinderi mijlocii, 5,9% întreprinderi mari și 1,9% alte forme juridice.

La întrebarea “Ce efecte pozitive asupra activității dvs. considerați să vor fi generate de plata defalcată a TVA?”, 98,5% dintre respondenți au arătat faptul că nu există niciun efect pozitiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *