Leancă: Implementarea Acordului de asociere UE – Republica Moldova a avut până acum un caracter satisfăcător

Corespondență de la Tudor Martalogu: Implementarea Acordului de asociere UE-Republica Moldova în cei trei ani de la intrarea în vigoare a documentului a avut un caracter satisfăcător, iar o bună parte din angajamentele Chișinăului au fost realizate, a declarat miercuri Iurie Leancă, copreședinte al Comitetului parlamentar de asociere UE-Moldova, în cadrul celei de-a cincea reuniuni a acestei structuri de cooperare parlamentară.

f1a58b13-5bb7-4c35-b89c-35213fc5bba8

În discursul său, vicepreședintele parlamentului moldovean a subliniat că nu dorește să ascundă problemele din Republica Moldova, dar nici să neglijeze rezultatele obținute mai ales în ultimul an.

”Dacă Republica Moldova dorește să devină o țară funcțională și prosperă, nu avem altă opțiune decât să ne apropiem de Uniunea Europeană și să adoptăm bunele practici și legislația din UE”, a accentuat Iurie Leancă.

În opinia sa, Republica Moldova nu va reuși să depășească problemele interne, să își consolideze instituțiile, să reformeze sistemul de justiție și să combată corupția ‘fără sprijin, dar și fără presiune din partea UE și de aceea cuvântul condiționalitate nu este peiorativ, ci pozitiv’.

Fostul premier și ministru de externe moldovean și-a exprimat speranța că țara sa va putea beneficia de prima tranșă a sprijinului financiar european, întrucât această asistență vine în ajutorul cetățenilor moldoveni și al modernizării instituțiilor democratice și nu este destinată politicienilor.

La rândul său, eurodeputatul român Andi Cristea (S&D), copreședinte al Comitetului parlamentar de asociere UE-Moldova, a estimat că în ultimii ani relațiile dintre UE și Chișinău s-au intensificat și a precizat că în furnizarea sprijinul Bruxellesului există anumite condiționalități care trebuie să fie respectate.

El a amintit, printre altele, de participarea Republicii Moldova la Parteneriatul Estic, începând din 2009, și de semnarea, în iunie 2014, a Acordului de asociere între UE și RMoldova.

În intervenția sa, eurodeputata Norica Nicolai (ALDE), membră a Delegației la Comitetul parlamentar de asociere UE-Moldova, s-a referit la combaterea corupției, una dintre prioritățile stabilite de autoritățile de la Chișinău.

”Dacă legea nu este o expresie a voinței populației, atunci fenomenul corupției riscă să se agraveze”, a spus eurodeputata. Ea a adăugat că nu trebuie întărit un sistem represiv, ci trebuie să fie construit un sistem preventiv, insistând în același timp pe importanța respectării drepturilor omului.

La începutul acestei luni, autoritățile de la Chișinău s-au aflat sub tirul criticilor în Parlamentul European, unde mai mulți europarlamentari au cerut suspendarea asistenței macrofinanciare în valoare de 100 de milioane de euro, aprobată în luna iulie, din cauza stagnării reformelor, persistenței corupției și derapajelor democratice în Republica Moldova.

Unul din principalele argumente invocate de eurodeputați a fost modificarea sistemului electoral în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția și a Bruxellesului.

La începutul lunii iulie, Parlamentul European a aprobat acordarea asistenței de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Din acest ajutor, 40 de milioane au fost convenite sub formă de grant și 60 de milioane sub formă de împrumut. În a doua jumătate a aceleiași luni, în pofida recomandărilor experților europeni, parlamentul de la Chișinău a aprobat un proiect de modificare a sistemului electoral criticat de opoziție și o parte a societății civile pentru că ar avantaja Partidul Democrat — aflat la guvernare — și Partidul Socialiștilor, al președintelui Igor Dodon.

AGERPRES/(editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruștei)

Sursa | Agerpres
https://www.agerpres.ro/externe/2017/10/25/leanca-implementarea-acordului-de-asociere-ue-republica-moldova-a-avut-pana-acum-un-caracter-satisfacator-19-10-02

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *