Liga I: Concordia Chiajna – CS Universitatea Craiova 1-2

CS Universitatea Craiova a învins-o pe Concordia Chiajna cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal.

a153fd20-32b2-45ee-9d4a-6fbdd18f632d

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Universitatea a deschis scorul prin Alexandru Băluță (31), la capătul unei faze șnur, la care au mai participat Alexandru Mateiu și Marius Briceag. Concordia a forțat pe final și a reușit egalarea în min. 87, prin fundașul Andrei Marc, care a împins balonul în plasă la în urma unei lovituri libere. Formația din Bănie a obținut victoria în prelungiri, când fundașul croat Ivan Martic (90+2) a marcat cu un șut în vinclu, după un luft în propriul careu al fundașului Manasse Enza-Yamissi.

Ilfovenii au avut ocazii bune de gol prin Albu (25), Bumba (49), Batin (67), Bud (77) și Marc (90).

Oaspeții au avut și ei oportunități notabile prin Martic (58), Băluță (73), Datkovic (83).

În tur scorul a fost egal, 1-1.

Concordia venea după patru victorii consecutive de la numirea antrenorului Ion Moldovan.

Universitatea e neînvinsă de șase etape, are patru victorii (toate în deplasare) și două egaluri, ultimele trei meciuri terminându-se cu victorii în deplasare.

CS Concordia Chiajna — CS Universitatea Craiova 1-2 (0-1), stadion Concordia — Chiajna
Au marcat: Andrei Marc (87), respectiv Alexandru Băluță (31), Ivan Martic (90+2).
Arbitru: Marcel Bîrsan; arbitri asistenți: Mircea Mihail Grigoriu, Mircea Orbuleț; arbitru de rezervă: Dan Grigore Botescu (toți din București)
Observatori: Constantin Ștefan (București) — CCA, Valentin Mateescu (Ploiești) — LPF

AGERPRES (AS/editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa | Agerpres
https://www.agerpres.ro/sport/2017/10/20/fotbal-liga-i-concordia-chiajna-cs-universitatea-craiova-1-2-22-56-07

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *