Liiceanu, despre China comunistă: Povestea sfâşietoare a copilului care îşi dorea o banană

Prezent la Bookfest, la lansarea volumului “China în zece cuvinte”, filozoful Gabriel Liiceanu a prezentat o scenă de-a dreptul sfâşietoare descrisă de scriitorul Yu Hua.

“Te întrebi ce legătură să existe între o perioadă în care 1 din 9 oameni cad pe stradă ca piesele de domino murind (Marele Salt Înainte -n.r.) şi cei care astăzi reprezintă un popor care consumă 30% din produsele de lux ale Europei Occidentale. Cea mai mare piaţă de produse de lux din lume este în China. Şi atunci, care e legătura? Legătura este dată în capitolul ‘Decalajul’ – decalajul care se naşte într-o societate care a trecut de la anii Marelui Salt la cea de-a doua economie a lumii. Cum anume? Printr-o inegalitate înspăimântătoare între pături ale populaţiei şi marile concentrări de miliarde de euro în mâna a vreo 10-15% din populaţia Chinei – oameni care îşi pot construi absolut tot ce îşi imaginează, pot să-şi cumpere avioane dacă vor, şi alţii care mor de foame”, a declarat Liiceanu.

Filozoful a atras atenţia că, în timp ce aproximativ 250 de milioane de chinezi pot să cumpere produse de vârf ale civilizaţiei omenirii, “sărăcia şi foametea sunt prezente peste tot în ţară şi auzi necontenit poveşti sfâşietoare”.

În acest context, Liiceanu a prezentat o scenă din carte care “îţi taie fiinţa în două”:

Un cuplu, soţ şi soţie, care nu avea de mult timp de lucru se întorcea acasă împreună cu băieţelul lor. Când au trecut pe lângă o tarabă cu fructe, copilul a văzut nişte banane ieftine şi i-a rugat pe părinţi să-i cumpere şi lui una. Nu aveau la ei bani nici cât să cumpere o banană, aşa că au trebuit să îl ia pe copil de acolo cu forţa. Copilul a început să plângă pentru că nu mai mâncase banane de atâta timp, încât nici nu îşi mai amintea ce gust au. A plâns tot timpul pe drumul spre casă şi nu a încetat nici după ce au ajuns. Exasperat, tatăl l-a lovit, dar copilul a continuat să plângă şi mama a sărit să-l apere. Părinţii au început să se certe, se certau din ce în ce mai rău, în timp ce copilul plângea după banană. Cearta l-a făcut pe tată să simtă durere, iar durerea s-a transformat în ură faţă de sine, faţă de faptul că nu are un serviciu, că nu are bani nici măcar cât să-i ia copilului banana la care poftea. Ura faţă de sine l-a făcut să iasă pe balcon, şi fără să se uite înapoi, s-a aruncat în gol. A căzut de la peste 10 etaje.

Soţia s-a repezit pe scări urlând. A coborât în fugă şi l-a văzut întins pe jos într-o baltă de sânge. S-a aruncat în genunchi, şi-a luat soţul în braţe strigându-l, dar el nu a răspuns. A înţeles după o vreme că soţul murise şi dintr-o dată s-a liniştit. A încetat să plângă. Şi-a lăsat soţul din braţe, a intrat în clădire, şi cu faţa împietrită a intrat în lift. Copilul nu ştia ce se întâmplase şi continua să plângă după banană. Sub privirile copilului a căutat o funie, a pus un scaun în mijlocul camerei, s-a suit pe el, şi-a înnodat încet funia de cârligul de la lustră. Când a fost să-şi pună funia de gât, l-a văzut pe copil cum şedea pe un scăunel şi se uita uimit la ea. S-a dat jos, s-a dus la copil, l-a întors cu scăunelul aşa încât să privească în altă parte, s-a suit din nou pe scaunul din mijlocul camerei, şi-a pus frânghia de gât şi uitându-se cu durere la spatele copilului care plângea a împins scaunul.

“Aşa arată a doua ţară ca putere economică, aşa arată continuitatea, aşa arată monstruozitatea unor oameni care îşi asumă răspunderea gestionării unei economii şi a unui popor. Pentru că, dacă Mao nu făcea grozăvia cu Marele Salt Înainte, care este expresia vanităţii criminale, soluţia mea vă va salva… Care e soluţia? Iau tuturor ţăranilor pământurile, îi pun în cooperative cu forţa, după care le spun că cel mai important lucru nu este să cultive cereale, ci să facă oţel. Şi toţi ţăranii în timpul lui Mao, în timpul Marelui Salt, îşi ridică furnale din lut pe pământ şi îşi aruncă şi cratiţele în foc ca să facă oţel. Şi după câteva luni de zile de genialitate, de soluţia acestei probleme economice, încep să moară de foame toţi. China făcea atunci cel mai prost oţel din lume, era fier casabil. Şi astăzi oţelul chinezesc pe care s-a supărat Trump este cel mai prost, vândut la dumping, şi aşa mai departe. Totul are legătură cu această istorie”, a subliniat Liiceanu.

Filozoful a remarcat că totul se petrece în continuare în China sub forma Marelui Salt.

“Marele Salt se face peste tot, în educaţie, în tot, în construcţii, în şosele, totul a rămas pe psihologia Marelui Salt – pui un popor de 1 miliard să ţâşnească într-o direcţie şi ţâşneşte”, a punctat Liiceanu.

Reamintim că în jur de 40 de milioane de oameni şi-au pierdut viaţa în timpul campaniei “Marele Salt Înainte”, organizată de Partidul Comunist Chinez la sfârşitul anilor 1950, sub conducerea infamului dictator Mao Zedong, care dorea să “modernizeze” China în câţiva ani prin lansarea unei campanii de producţie de oţel în masă.

Măsuri politice nerealiste au rezultat într-o foame naţională care a decimat populaţia. Care a fost explicaţia oficială a Partidului? Oamenii şi-au pierdut viaţa în urma unui “dezastru natural de 3 ani”. Mai multe detalii aici.

Recomandăm şi 17 ani de crime. Zeci de milioane de victime. Povestea măcelului despre care Occidentul alege să vorbească doar în şoaptă

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *