Lolita, infidelitățile lui Nabokov și femeia din spatele marelui său succes

Harajuku este numele unui cartier din departamentul Shibuya, Tokyo, Japonia. Aici a luat naştere şi stilul vestimentar numit Harajuku. Un stil specific, în special, adolescentelor. Printre preferatele acestora, hainele care transmit ideea de… Lolita: inocenţă, dar şi sex-appeal. Rochii dantelate, mărgele şi mult roz. Există chiar şi un fel de jargon folosit de adolescentele adepte ale modei Harajuku: limbajul Lolita.

Scandalul apariției romanului „Lolita”. Scriitorul Vladimir Nabokov, nevoit să se justifice

Ceea ce astăzi, în Japonia, este doar o modă în rândul tinerelor, în anii 50-60, ar fi fost considerată o încurajare a proastelor moravuri. În anul 1955, scandalul din jurul apariţiei romanului Lolita de Vladimir Nabokov a fost uriaş. Autorul a fost nevoit să iasă public şi să justifice originea subiectului din carte:

– De ce aţi scris Lolita?

– Aţi putea să mă întrebaţi asta despre toate cărţile mele. Le-am scris din plăcere şi pentru că îmi plac provocările dificile.

– V-aţi inspirat din realitate pentru Lolita?

– Sincer, nu prea cunosc fete tinere. Când mă gândesc la asta, chiar nu cunosc vreo fată tânără. Nici nu prea am întâlnit. Desigur, am mai cunoscut ici şi colo, dar Lolita chiar este fructul imaginaţiei mele.

– Care este originea Lolitei?

– Ideea mi-a venit la Paris, în 1939. La început am avut doar o străfulgerare despre Lolita. Asta se întâmpla prin 1939 sau 1940.

Criticii vremii au mers mai departe şi au analizat referinţe din interiorul romanului care arătau cu degetul spre alte derapaje amoroase. De exemplu, Barbara Wyllie, specialistă în opera literară a lui Nabokov, susţine că apariţia tabloului „Vârsta inocenţei” în Lolita este, de fapt, o referinţă la iubirea dintre Charlie Chaplin şi cea de-a doua soţie a acestuia, Lita, o tânără de doar 16 ani ani şi îngerul care flirtează în celebra peliculă „The Kid”, Piciul (1921).

Un lucru mai puţin ştiut este faptul că despre romanul lui Nabokov, Lolita, s-a spus că ar fi fost inspirat din fapte reale. Mai exact, dintr-un caz de răpire care a ţinut prima pagină a ziarelor din Statele Unite. Celebrul caz Sally Horner, o fată de 11 ani, abuzată timp de 2 ani de un violator condamnat, Frank La Salle.

Misterul femeii cu părul alb. Vera Nabokov, femeia care a tolerat infidelitățile soțului

Cine este Vera? O făptură stranie, au scris de-a lungul anilor, criticii literari despre soţia marelui Vladimir Nabokov.

Relaţia dintre Vera şi celebrul autor rus a fost una extrem de furtunoasă. Totuşi, aventurile extraconjugale ale scriitorului nu au împiedicat-o pe soţia acestuia să-şi dedice întreaga viaţă unicului ei ţel: să-l ajute pe Nabokov să devină celebru.

Despre această iubire şi despre părţile ei mai puţin ştiute a scris Aurora Liiceanu în volumul „Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov”.

– De ce Nabokov? De ce din toţi scriitorii tocmai el?

AURORA LIICEANU, psiholog şi scriitoare: De ce Nabokov? Bună întrebare. Cred că dacă scrii o carte e ca şi cum intri într-o aventură. În sensul că pe mine mă interesează foarte mult relaţiile între persoane, interpersonale. De aici am pornit. De la relaţii. Am zis: vreau relaţii interpersonale, vreau să văd cum se articulează intensitatea implicaţiei afective, adică cât ţii la cineva, cu durata şi stabilitatea unei relaţii. Relaţiile stabile sunt foarte intense sau dimpotrivă sunt mai, să spun aşa, medii, mai moderate? Sau marile pasiuni se termină ca flacăra focului?

Vladimir Nabokov s-a îndrăgostit de multe femei. Despre unele a scris, despre altele a vorbit doar în treacăt. Vera i-a tolerat tot. Era, cum spune Aurora Liiceanu, enciclopedia lui. El apela la ea şi-i căuta din priviri aprobarea pentru cel mai neînsemnat lucru.

– Aflăm citind cartea că ea este cea care l-a ghidat permanent. De multe ori a luat decizii în locul lui Nabokov. Mă refer la „Lolita”, pe care a salvat-o.

AURORA LIICEANU, psiholog şi scriitoare: A salvat-o. E adevărat. Ea a salvat „Lolita” şi i-a luat de foarte multe ori apărarea. Eu am vrut în această carte să găsesc, dar nu ştiu dacă am găsit… Ştiţi, fiecare găseşte ce crede el că e de găsit… să găsesc secretul acestui lucru, pentru că el a fost un bărbat foarte frumos. Fii-su îi semăna perfect şi a fost foarte frumos şi chiar un fel de playboy, aş zice. Monden, cu bani. Avea 25-26 de ani când taică-su a devenit cred că milionar. Când s-a îmbogăţit după „Lolita”. S-a îmbogăţit fulminant, fabulos.

Lolita, romanul „rușinos și pervers” care l-a îmbogățit pe Nabokov

Lolita. Romanul de neconceput, ruşinos şi pervers. Aşa s-a vorbit despre celebra carte la apariţia sa. Volumul a fost publicat în 1955 la Paris. Abia în anul 1967 o editură americană a decis să-i dea o şansă lui Nabokov şi să-i publice controversatul roman.

Protagonistul, Humbert Humbert, trecut de 40 de ani, devine obsedat sexual de o fată de 12 ani, Dolores Haze. Subiectul a născut un scandal uriaş în epocă. Iar Nabokov a fost, nu de puţine ori, acuzat de atentat la morala publică.

AURORA LIICEANU, psiholog şi scriitoare: Asta am scris în carte. El a citit enorm. El ştia şi cum cresc, la ce vârstă cresc sânii, cu ce dimensiuni, cum se formează fiziologic o femeie, din fată o femeie sau devii fată şamd. Pentru că se ocupa şi de fluturi, după părerea mea, eu, care am făcut cercetare, cred că a fost un cercetător perfect. El s-a documentat enorm pentru cartea asta. Nu poţi să spui că a fost un scriitor care i-a fluturat o tulburare erotică şi de aici a scris o carte. Nici vorbă de aşa ceva. Nimeni nu poate şti ce a fost cu el şi ce patimi îl traversau. El a şi spus când a fost întrebat la un moment dat: nu ştiu ce aveţi cu mine. Eu sunt un domn bătrân foarte serios şi nu am nicio legătură cu problemele astea. Adică, cu alte cuvinte, el s-a dezis că între el şi personajul principal, acel Humbert, care era pedofil, (ar fi vreo legătură), dar el s-a documentat şi este un caz care a apărut în ziare.

Cea care a salvat, nu o singură dată, din foc, manuscrisul Lolitei, a fost chiar soţia lui Nabokov, Vera. Cei doi au fost căsătoriţi 52 de ani, în ciuda escapadelor autorului rus. A fost femeia potrivită, la locul potrivit, au scris biografii. În vieţile de cuplu şi creaţiile scriitorilor este mereu nevoie de Vera sau de o Veră: simbol al devotamentului total.

AURORA LIICEANU, psiholog şi scriitoare: Ea, mă rog, e interesantă. Ştiţi cum e? Există un bonus al tinereţii pentru frumuseţe, absolut, foarte important. După mine, dacă avem aşa, discuţia asta liberă, aş putea să spun că singura femeie care, după părerea mea, a îmbătrânit minunat este Audrey Hepburn, care, într-adevăr, avea o frumuseţe şi o distincţie rare. Restul, erau nişte caraghioase. Nişte bubuline care făceau nişte eforturi să fie frumoase. Revenind la Vera, poate că avea bonusul ăsta. De foarte tânără, avea părul complet alb ca zăpada. De ce? Interesant, dar nu îi dădea un aer de frumuseţe. Nu era mai frumoasă. Cred că era mai ciudată, mai stranie.

– V-a schimbat în vreun fel faptul că aţi aflat lucruri din viaţa intimă a lui Nabokov părerea despre el? Mă gândesc că e ca atunci: dacă ştim de iubirea dintre Anais şi Henry Miller, am citi altfel cărţile lui Miller sau nu?

AURORA LIICEANU, psiholog şi scriitoare: Cred că da, într-un fel. Despre ea nu ştiu nimic. Ca om, da. Că se organiza, că era planificată, dar ca femeie, nu. El, ca bărbat, a fost, totuşi, carismatic. Ea, cum să spun, a fost destul de îngrijorată de faptul că el e un bărbat frumos şi că femeile îl curtau. Bărbat foarte frumos, el a avut pasiuni, dar de asta am căutat în cărţi să văd, dar ce este caraghios e că ea niciodată nu a vrut ca biograful Brian Boyd să spună că el a avut relaţii pasionale, chiar foarte pasionale, şi zicea că erau halucinaţii.

Un personaj care a marcat cultura lumii

– Există un moment despre care scrieţi în carte: prezenţa lui Nabokov într-o emisiune a lui Bernard Pivot. E un moment celebru, care spune multe despre Nabokov, cel care avea un trac imens.

AURORA LIICEANU, psiholog şi scriitoare: Ştiu că Pivot i-a făcut curte. S-a dus în Elveţia să îi ia interviu. Nu s-a apropiat de el pentru că era imposibil. Bine, Vera era un fel de Cerber, adică trebuia să treci … de fapt, şi Simone de Beauvoir a fost un Cerber pentru Sartre. Mai târziu, a reuşit să facă acel interviu, în care spune de chestia cu ceainicul şi cu el: bea whiskey şi a lăsat un ceainic pe masă la emisiune să pară că bea ceai şi Pivot a spus: încă puţin ceai, dar el avea cred că sticla de whiskey la picior sau aşa ceva. Dar nu era alcoolic, dar de băut bea.

Bernard Pivot: Domnule Nabokov, pentru dumneavoastră, un roman trebuie să relateze, în primul rând, o poveste extraordinară?

Vladimir Nabokov: Exact. O poveste extraordinară.

– Mai vreţi ceai?

– Da, mai vreau puţin.

Vladimir Nabokov: Sunt de acord cu dumneavoastră. Aş mai adăuga ceva: cele mai bune romane ale mele n-au relatat doar o poveste, ci mai multe. Poveşti care se întrepătrund.

Celebra Lolită a lui Nabokov a fost nu doar o carte interzisă şi simbol al perversităţii, ci şi obiect de cult şi inspiraţie pentru tendințe de sezon.

REPORTER: ALIDA MOCANU/IMAGINE: GABRIEL NECŞULESCU

Editor web: Luana Păvălucă

 

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Digi24/ Cultura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *