MAE: Un român rănit ușor în atacul de sâmbătă de la Munchen

Un român se află printre persoanele rănite ușor sâmbătă, la Munchen, de un bărbat înarmat cu un cuțit, care a fugit de la fața locului.

4c72744a-55bd-484d-9c85-e207d12bf06e

Conform unui comunicat transmis AGERPRES de Ministerul Afacerilor Externe, Consulatul General al României la Munchen urmărește îndeaproape evenimentele legate de incidentul produs sâmbătă, în orașul german Munchen, și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate.

“Potrivit datelor comunicate de autoritățile locale, printre victimele incidentului se află și un cetățean român. Acesta a fost rănit ușor și a primit îngrijiri medicale în regim ambulatoriu. Consulatul General al României la Munchen menține cazul în atenție și este în contact cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară”, precizează sursa citată.

Mai multe persoane au fost rănite ușor sâmbătă dimineața la Munchen (sudul Germaniei) de un bărbat înarmat cu un cuțit, care a fugit de la fața locului, a anunțat poliția, după cum a relatat AFP. ‘Nu a fost constatată nicio rană fatală la victime’, a precizat poliția pe contul de Twitter.

AGERPRES/(AS — editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa Agerpres | Social
https://www.agerpres.ro/social/2017/10/21/mae-un-roman-ranit-usor-in-atacul-de-sambata-de-la-munchen-18-08-35

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *