Manda: Puțura susține că există judecători anchetați pentru infracțiunea de abuz în serviciu formulată de DNA

Ovidiu Puțura a prezentat la audierea de miercuri de la Comisia parlamentară pentru controlul SRI o situație în care, relativ la perioada cât a fost în Ministerul Justiției, susține că “există judecător condamnat și judecători anchetați pentru infracțiunea de abuz în serviciu formulată de DNA”, a declarat după audiere președintele comisiei, Claudiu Manda.

ac6dd3c5-382a-4f11-8695-a10a0a682855

“Singurul motiv fiind că soluția pe care au dat-o într-un dosar nu era soluția pe care o așteptau probabil procurorii DNA sau care nu era în opinia procurorilor DNA. Și pentru acest caz înțeleg că există o doamnă judecătoare condamnată deja și alte trei persoane dintr-un alt complet la care ne-a făcut referire”, a declarat Manda la o conferință de presă organizată după audierea lui Ovidiu Puțura, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, condamnat de ÎCCJ la cinci ani de închisoare cu executare.

AGERPRES /(A-autor: Sorin Peneș, editor: Antonia Niță)

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/10/18/manda-putura-sustine-ca-exista-judecatori-anchetati-pentru-infractiunea-de-abuz-in-serviciu-formulata-de-dna-21-38-10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *