Marius Oprescu, achitat după trei ani de procese

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a fost achitat, după trei ani de procese, în dosarul pentru ucidere din culpă. În seara zilei de 3 octombrie 2013, a lovit, cu maşina de serviciu, o căruţă, iar un pasager din aceasta a murit două săptămâni mai târziu la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Hotărârea a fost comunicată miercuri, 5 iulie a.c. şi poate fi atacată în termen de 10 zile.

„În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza a II-a, C. proc. pen. achită pe inculpatul Oprescu Marius, sub aspectul savârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1, alin. 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod Penal. În baza art. 25 şi 397 C.p.p. respinge acţiunea civilă exercitată de reprezentantul Parchetului de pe lânga Judecătoria Slatina în numele persoanei vătămate minore Mihai Florin, ca neîntemeiată. Respinge acţiunea civilă formulată de persoana vatamată Mihai Conea ca inadmisibilă. Respinge acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina ca neîntemeiată. Ia act că persoana vătămată Mihai Zaharina a renunţat la pretentiile civile faţa de inculpatul Oprescu Marius. Ia act că persoanele vătămate Mihai Gheorghe, Mihai Dumitru Mitică şi Mihai Timişoară nu s-au constituit părti civile în procesul penal. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămîn în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Onorariul apărătorului din oficiu, av. Gealapu Gherghina – delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 460/2015) în cuantum de 195 lei, rămâne în sarcina statului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.07.2017.”, se arată în minuta Judecătoriei Slatina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *