Medicul Beuran a fost retinut pentru o spaga de 10.000 de euro

Procurorii DNA au dispus retinerea medicului Mircea Beuran pentru 24 de ore, joi seara. Acesta este acuzat ca a luat mita 10.000 de euro, pentru a facilita obtinerea unui post de asistent universitar.

La data comiterii faptei, Beuran indeplinea functiile de presedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, sef al Disciplinei Chirurgie Generala, conducator de Doctorat si profesor universitar chirurgie generala in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti, arata DNA.

Procurorii arata ca, pe data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea a acceptat si primit de la o persoana, medic intr-o unitate din Bucuresti, suma de 10.000 euro, pentru a propune in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar in specialitatea chirurgie generala, pe o perioada determinata, cat si pentru a asigura castigarea acestui concurs de catre martor (denuntator – n.red.).

Pana in prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs, arata DNA.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 13 februarie 2020, a lui Mircea Beuran.

Acesta urmeaza sa fie prezentat vineri Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Dosarul s-a constituit ca urmare a sesizarii depuse de persoana care a remis banii mentionati, cu titlu de mita.

Pnerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie, mai informeaza DNA.

“Acum cateva saptamani un medic m-a contactat si a pretins ca Beuran i-a pretins 10.000 de euro pentru a obtine un post de asistent universitar. Am trimis medicul sa se adreseze DNA, procurorii sustin ca au fapte si probe ca Beuran ar fi primit acesti bani. Sa infunde puscaria daca este vinovat!”, a scris pe Facebook deputatul USR Emanoil Ungureanu, joi seara, dupa aflarea vestii.

DNA l-a saltat pe medicul Beuran, care sustine ca nu a luat spaga. Perchezitii acasa, dar si la Spitalul Floreasca

Anchetatorii DNA au facut perchezitii, joi dimineata, acasa la Mircea Beuran, dar si la biroul medicului din Spitalul Floreasca. Potrivit televiziunilor de stiri, au fost ridicate mai multe documente de pe sectia de Chirurgie, pe care Beuran a condus-o pana la finalul anului trecut.

Beuran s-a rastit la jurnalisti, dupa 3 ore de audieri la Omoruri: Haideti ca ajungeti la urgenta pana la urma (Video)

Medicul Mircea Beuran a fost audiat si pe 10 ianuarie de anchetatorii de la Serviciul Omoruri, in cazul pacientei incendiate pe masa de operatie in timpul unei interventii controversate efectuate la Spitalul Floreasca la finalul lunii decembrie. Femeia de 66 de ani a murit o saptamana mai tarziu.

Sanctiuni in cazul pacientei incendiate la Floreasca: Medicul Beuran nu mai e sef de sectie. Amenzi de 30.000 de lei

Pe 6 ianuarie, Ministerul Sanatatiispune anunta ca ancheta spitalului a relevat ca Beuran a incalcat 10 obligatii din cele 33 asumate prin contractul de administrare a sectiei, motiv pentru care conducerea unitatii spitalicesti a decis demiterea lui.

Primele concluzii la Floreasca: Beuran a pus in pericol zeci de pacienti. A mai fost o pacienta care a luat foc

Mircea Beuran, chirurgul aflat in centrul scandalului de la Spitalul Floreasca, unde o pacienta a murit dupa ce a luat foc pe masa de operatie din cauza erorilor echipei medicale conduse de acesta, are pe luna venituri de peste 6.000 de euro, aproximativ 3.500 de euro castigand doar de la unitatea medicala.

Averea lui Mircea Beuran, chirurgul pacientei incendiate la Floreasca. Cat castiga pe luna fostul consilier al lui Iliescu

V.D.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *