Meleșcanu a transmis la întrevederea cu Netanyahu propunerea premierului de parteneriat privind noile tehnologii

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a avut marți o întrevedere cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în Statul Israel, context în care cei doi demnitari au evocat legăturile tradiționale de prietenie dintre cele două țări și au evidențiat nivelul excelent al relațiilor bilaterale.

ab4ae502-ed5e-4c47-b10b-47b67dd2ca3f

Potrivit unui comunicat al MAE, oficialul român i-a remis premierului israelian o scrisoare din partea omologului român, prin care i-a înaintat propunerea încheierii unui parteneriat România-Israel în domeniul noilor tehnologii, cu accent pe sectoarele energie, agricultură sustenabilă, securitate cibernetică și inovații antreprenoriale pentru domenii high-tech.

“În plan economic, a fost analizat stadiul actual și oportunitățile de dezvoltare a schimburilor comerciale și cooperării economice și a fost subliniată necesitatea identificării unor proiecte concrete care să stimuleze interesul reciproc al comunităților de afaceri din cele două țări, astfel încât să fie fructificate potențialele economice ale României și Israelului”, precizează sursa citată.

În comunicat se arată că a fost discutată și necesitatea de a accelera implementarea aspectelor convenite cu ocazia celei de a doua sesiuni a consultărilor interguvernamentale româno-israeliene (iunie 2014) și a fost evidențiat interesul ambelor părți de a organiza cea de a treia ședință comună de guvern la nivel înalt (G2G) în cursul anului 2018.

“Ministrul Meleșcanu a reconfirmat sprijinul României pentru consolidarea relațiilor Statului Israel cu Uniunea Europeană”, potrivit aceleiași surse.

Totodată, în cadrul convorbirilor, cei doi oficiali s-au referit la buna cooperare existentă în formatul de colaborare multilateral, inclusiv în ceea ce privește susținerea reciprocă a candidaturilor israeliene și românești în cadrul organizațiilor internaționale.

“Cei doi demnitari au avut, totodată, un schimb de vederi cu privire la subiectele de interes comun de pe agenda regională și internațională, cu accent pe conflictele din Siria, Libia și Irak, precum și criza politică din zona Golfului. Au fost purtate discuții cu privire la stadiul actual și perspectivele de avansare a Procesului de Pace din Orientul Mijlociu, precum și la eforturile internaționale de combatere a terorismului și de evitare a proliferării armelor nucleare. În context, au fost aduse în discuție perspectivele acordului nuclear cu Iranul”, se arată în comunicat.

MAE mai informează că șeful diplomației române a avut întrevederi și cu Isaac Herzog, liderul opoziției din Knesset, Michael Oren, ministrul adjunct pentru diplomație și relații publice din cadrul Oficiului premierului israelian, și, de asemenea, a participat la un briefing al Institutului de Cercetări Strategice din cadrul Ministerului israelian al Afacerilor Externe.

AGERPRES/ (AS — autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/10/24/melescanu-a-transmis-la-intrevederea-cu-netanyahu-propunerea-premierului-de-parteneriat-privind-noile-tehnologii-20-57-38

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *