Metoda neobișnuită prin care ar putea fi identificați criminalii

Forțele de poliție din întreaga lume folosesc de peste un secol amprentele de la locul crimei, pentru a găsi posibili suspecți.

Mai recent, ADN-ul a fost adăugat pe lista metodelor cu ajutorul cărora polițiștii îi identifică pe vinovați. Cu toate acestea, amprentele nu sunt cea mai eficientă metodă din lume – adesea ele se deteriorează, chiar dacă respectivul nu poartă mănuși – iar ADN-ul nu este detectabil de fiecare dată.

În aceste cazuri în care nimic nu funcționează, s-ar putea totuși ca transpirația să te dea de gol. Poate nu știai asta, dar fiecare centimetru pătrat de piele conține 100 de glande sudoripare pe centimetru. Chiar și atunci când nu e foarte cald, oamenii lasă transpirație pe orice lucru ating.

Dr. Jan Halámek de la Universitatea din Albany spune că fiecare secreție a pielii este diferită și, prin urmare, unică pentru noi, ca o amprentă.

Transpirația conține o gamă de aminoacizi și metaboliți. Cele mai multe dintre acestea sunt comune, dar concentrațiile fiecăruia dintre noi variază, ceea ce face un eșantion destul de distinctiv.

Inspirat de această idee, Halámek descrie în jurnalul „Analytical Chemistry” încercarea lui de a vedea dacă o concentrație de doar trei metaboliți ar putea fi folosită pentru a identifica un individ.

Acesta a analizat ureea (componenta cheie a urinei), lactatul și glutamatul. Folosind 25 de probe colectate din antebrațele voluntarilor și alte 25 produse artificial, Halámek a arătat că este posibilă distingerea fiecărui eșantion, pe baza concentrației metabolitului.

„În prezent, polițiștii tind să treacă cu vederea prezența transpirației de la locul crimelor. Lucrarea noastră demonstrează că aceasta este importantă”, a declarat cercetătorul.

El spune că metaboliții ar fi utili în cazurile în care dovezile legate de ADN sunt insuficiente. De asemenea, procesul este unul cât se poate de rapid: 30 – 4o de secunde.

Cu toate acestea, va mai dura până când metoda va putea fi folosită de echipele de criminalistică. Echipa lucrează pentru a depăși problema probelor mixte, unde două sau mai multe persoane au atins aceeași suprafață.

Mai mult, concentrațiile metaboliților se schimbă în funcție de programul alimentar și stilul de viață. În ciuda acestor probleme, o mostră de transpirație reușește să dezvăluie sexul unei persoane și vârsta aproximativă.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *