Mii de oameni au protestat in Piata Victoriei si in tara: Nu dati inapoi? Venim peste voi!

Un nou protest a avut loc, miercuri seara, in Piata Victoriei, dupa ce in cursul zilei, Camera Deputatilor, a adoptat modificarile la Codul Penal, dupa o procedura accelerata si intr-o atmosfera foarte tensionata.

Mii de oameni s-au adunat si au scandat “Demisia”, “Nu scapati”, “Nu cedam”. Au avut loc si incidente – jandarmii au incercat sa ii ridice cu forta pe protestatarii asezati pe jos pe trecerile de pietoni. Dupa mai multe manifestari de agresivitate, care au crescut temperatura multimii, jandarmii s-au retras.

Proteste au avut loc si la Cluj Napoca, Timisoara, Brasov, Arad si Iasi.

Cum s-au desfasurat protestele de miercuri, in Bucuresti si in tara:

22:57 – Jandarmeria anunta ca doi jandarmi au fost raniti, dupa ce un grup de protestatari a fortat dispozitivul fortelor de ordine si a aruncat cu diverse obiecte catre ei. “Ca urmare a incidentelor inregistrate in Piata Victoriei, cand un grup de protestatari a fortat dispozitivul de jandarmi si a aruncat cu diverse obiecte catre ei, patru persoane au fost conduse la sectia de politie in vederea identificarii acestora si luarii masurilor legale. De asemenea, doi jandarmi au fost raniti in urma incidentelor provocate, avand nevoie de ingrijiri medicale”, informeaza Jandarmeria.

Se mai precizeaza ca in legatura cu cei doi jandarmi raniti se vor face acte de constatare sub aspectul savarsirii infractiunii de ultraj si vor fi inaintate parchetului competent. De asemenea, se vor face verificari in vederea identificarii autorilor.

22:37 Un protestatar a fost ridicat de jandarmi de la protestele de miercuri seara, din Brasov, acesta fiind amendat cu 3.000 de lei, pentru ca ar fi impiedicat fortele de ordine sa intervina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“O persoana a fost ridicata in vederea sanctionarii pentru impiedicarea organelor de ordine publica in exercitarea atributiunilor de serviciu, in ceea ce priveste luarea masurilor necesare pentru mentinerea ori restabilirea ordinii publice, cu minimul prevazut de lege pentru fapta savarsita, 3000 de lei”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cristinel Rosu, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Brasov.

22:12 – NUmarul jandarmilor mobilizati in Piata Victoriei pare mai mare decat de obicei. Sunt insirati de-a lungul gardurilor, dar si grupati pe trotuarul din fata Palatului Victoria.

Se proiecteaza lasere verzi pe cladirea guvernului si oamenii striga “Jndarmeria apara hotia” si de la o portavoce se aude un mesaj pentru jandarmi: “Sper ca peste ani sa nu va para rau ca ati aparat o clica de hoti

22:02 – Protestatarii au aprins lanternele telefoanelor mobile si striga ” Hotii, hotii” si”ALDE si PSD, aceeasi mizerie”

21:44 – In Piata Victoriei se striga “Mars afara, tradatori de tara”, “Nu dati inapoi? Venim peste voi!”, “Cat de javra poti sa fii, sa furi bani de la copii”

21:36 Aproximativ 600 de persoane au protestat si in Piata Unirii din Cluj-Napoca, impotriva PSD si a guvernului. Manifestantii au scandat ‘Demisia’, ‘Fara penali’, ‘Jos, Dragnea, jos, esti un mafiot’, ‘Justitie, nu coruptie‘, ‘Uniti salvam toata Romania’, ‘Bucuresti, nu uita, Clujul e de partea ta’, ‘Hotii’.

De asemenea, ei au purtat pancarte cu cateva mesaje precum ‘PSD ciuma rosie’, ‘Dragnea si ai lui, tradatorii neamului’, ‘Nu permitem liber la furat’, ‘Vrem guvern cu patrioti, nu cu javre si cu hoti’.

Protestul a inceput la ora 19,00 iar in jurul orei 20,30, manifestantii au pornit intr-un mars prin zona centrala a municipiului Cluj-Napoca, informeaza Agerpres.

21:34 La Timisoara peste 200 de persoane au iesit in Piata Operei sa protesteze impotriva adoptarii de catre Camera Deputatilor a proiectului privind modificarea Codului penal, informeaza Agerpres. Cei prezenti au venit cu steaguri tricolore si au strigat lozinci impotriva guvernului, cerand demisia presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea si Calin Popescu-Tariceanu, a Cabinetului Dancila si au cerut alegeri anticipate si respectarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara.

“Hotii, hotii!”, “Parlament penal, mars la tribunal!”, “Vrem justitie, nu coruptie!”, “DNA sa vina sa va ia!”, “Nu vrem sa fim condusi de hoti!”, “PSD, ciuma rosie!”, “Dragnea la-nchisoare, nu la guvernare!”, au fost cateva dintre lozincile scandate de protestatari.

Ei au marsaluit in zona Corso, intre opera si Catedrala, chemandu-i alaturi de ei si pe alti timisoreni: “Ce vrem noi e si pentru voi!”, “Iesiti din casa, daca va pasa!”, dupa care au revenit in Piata Operei.

21:32 Cateva zeci de persoane au protestat si la Brasov, Arad si Iasi.

21:30 Oamenii scandeaza “Fara suparare, Dragnea la inchisoare

21:36 – Protestatarii striga “Ne-am saturat cat ne-ati furat!”, “Tradatorilor”, “Dragnea, la puscarie”

21:20 – Jandarmii s-au retras, din portavoce se aude, periodic: Stimati cetateni, va multumim ca va manifestati pasnic

Oamenii scandeaza: “Ultima solutie, inca o revolutie”, “PSD – ciuma rosie”

21:00 – Incidente intre jandarmi si protestatari. Peste 3000 de oameni s-au adunat, informeaza DigiTv. Jandarmii au intervenit si au incercat sa ii ridice cu forta pe protestatarii care stateau asezati pe asfalt.

In imagini se poate vedea cum jandarmii ii trag de cap, de maini, de picioare, iar cand oamenii au inceput sa tipe le-au astupat gura si nasul cu mainile. Stimati cetateni, va rugam sa va manifestati in mod pasnic – se aude in piata. Protestatarii scandeaza, in replica: “Fara garduri!”

Se aud mesaje in piata care cer protestarilor sa manifeste pasnic. Oamenii striga “Demisia” si “Nu scapati”

20:11 – Protestatarii s-au asezat pe jos, pe trecerile de pietoni, blocand accesul rutier spre Piata Victoriei. Piata este deja inconjurata de garduri de delimitare puse de jandarmi. Peste 1.500 de oameni sunt acum in Piata Victoriei

19:49 – Se scandeaza impotriva PSD si a lui Liviu Dragnea. Protestatarii au steaguri, fluiere si vuvuzele si cer si altora sa iasa in strada, la ora 20.00, cu masini, motociclete si alte vehicule, potrivit News.ro. “Iesiti din casa ca intrati in sclavie”, spun protestatarii. Acestia scandeaza “PSD, ciuma rosie”, “Demisia”, “Nu cedam” si “Coruptiua ucide”.

19:40 Si in alte orase din tara sunt anuntate proteste.

La Sibiu, comunitatea “Va vedem” a organizat o prezentare a modificarilor la Codul Penal, astfel incat toata lumea sa inteleaga care sunt efectele intrarii in vigoare a acestor modificari.

La Brasov, protestatarii au blocat pentru un sfert de ora o trecere de pietoni din centrul orasului.

19:33 – Protestatarii vor sa blocheze circulatia, iar jandarmii incearca sa ii aduca din nou spre centrul pietei. Potrivit Digi24, in acest moment sunt circa 300 de oameni in Piata Victoriei

19:20 – Peste 200 de oameni sunt deja in Piata si protesteaza pasnic.

Si jandarmii s-au mobilizat in numar mare. Oamenii scandeaza “Hotii, hotii”

***
Codul Penal a trecut la limita de Camera Deputatilor. Doua voturi au facut diferenta. Rezultatul a fost primit cu aplauze

Mobilizarea s-a facut pe Facebook. Comunitatea Coruptia Ucide a anuntat protestul sub lozinca “Depinde si de noi. Nu s-a terminat. Hai in strada!”, intre orele 15:30 si 23:00, dupa ce plenul Camerei Deputatilor a adoptat miercuri, in calitate de camera decizionala, proiectul de lege PSD-ALDE de modificare a Codului Penal, dupa o procedura accelerata in Parlament.

“Hai in strada! Hai sa spunem Presedintelui sa nu isi abandoneze rolul constitutional. Hai sa spunem partidelor de opozitie sa nu renunte la lupta. Hai sa spunem Curtii Constitutionale sa isi respecte menirea. Hai sa spunem aliatilor nostri din UE si NATO sa continue sa ne ajute. Hai sa spunem magistratilor ca nu sunt singuri. Putem spune asta prin prezenta noastra, putem contribui la stoparea acestor modificari odioase aduse codurilor penale. Depinde si de noi.

167 de slugi ai catorva infractori au decis astazi ca Romania sa devina un cuib de hoti si de mafioti, o tara in care oamenii mor din cauza coruptiei, in care cetatenii sunt furati si umiliti prin abuzul de putere al politicienilor. Totusi, inca nu s-a terminat. La peste 1 an si jumatate de la inceputul ofensivei impotriva justitiei nimic nu s-a schimbat inca in legislatia penala.

La mai bine de 6 luni de la adoptarea legilor justitiei, acestea nu au intrat in vigoare si au fost imbunatatite substantial fata de forma initiala. Intre timp, Dragnea a fost condamnat in prima instanta, iar sistemul de justitie a aratat ca nu a renuntat la independenta. Hai sa cerem institutiilor independente ale statului sa nu renunte, hai sa le spunem ca suntem alaturi de ei, ca nu sunt singuri”, se arata in mesajul postat pe contul comunitatii Coruptia Ucide.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *