Militarii ruşi au început să se retragă din Kazahstan

Militarii ruşi au început să se retragă din Kazahstan

Militarii ruși care au ajutat la reprimarea brutală a revoltelor din Kazahstan, joi, aceștia au început retragerea din această țară, anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării rus.

„Unităţile soldaţilor păcii din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), îndeplinindu-şi sarcinile fixate, au început să pregătească materialul militar şi tehnic pentru a fi încărcat în aparatele aviaţiei ruse în vederea revenirii la baza lor permanentă”, a anunţat ministerul de la Moscova în cadrul unui comunicat.

Aceste trupe, constituite în special din paraşutişti ruşi, au fost desfăşurate la cererea preşedintelui kazah Kasîm-Jomart Takaev şi sub egida OTSC, o alianţă compusă din foste şase republici sovietice, aflată sub conducerea Moscovei şi din care mai fac parte Belarus, Kazahstan, Armenia, Kîrgîzstan şi Tadjikistan, transmite digi24.ro.

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a anunţat marţi că trupele din cadrul alianţei militare postsovietice OTSC, desfăşurate în ţară pe fondul protestelor violente care au afectat această republică din Asia Centrală săptămîna trecută, vor începe să se retragă în termen de două zile.

Potrivit lui Tokaev, procesul de retragere nu va dura mai mult de 10 zile. Proteste masive au erupt în mai multe orașe din Kazahstan din 2 ianuarie, iar tensiunile sociale au escaladat rapid în conflicte cu forțele de ordine și atacarea clădirilor guvernamentale. Mii de oameni au fost răniți, iar peste 10.000 arestați.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/in-lume/militarii-rusi-au-inceput-sa-se-retraga-din-kazahstan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *