Ministrul Educației: Avem o criză de scriitori de manuale. Mirabela Amarandei: Să-și asume haosul manualelor

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că va propune adoptarea în Guvern a unei Ordonanțe de Urgență (OUG) care să permită revizuirea sentințelor definitive bazate „pe protocoale, pe interceptări ilegale“ și, astfel, „să-i dăm încredere românului că justiţia se înfăptuieşte aşa cum cere Constituţia“.

Fostul ministru al Justiției din Guvernul Cioloș, moderator al Comunității tematice Justiție și politici anticorupție din cadrul Platformei România 100, Raluca Prună, a comentat pe Facebook că ilegalitatea unui protocol este stabilită de o instanță, iar până la decizia CCR care a interzis SRI să mai facă interceptări în numele parchetelor totul a fost legal.

Tudorel Toader a spus că va propune premierului Dăncilă adoptarea unei OUG „într-un timp scurt, imediat ce se termină concediile“, prin care persoanele condamnate definitiv care cred că sentințele lor sunt bazate pe „protocoale, pe interceptări ilegale“ să poată avea „posibilitatea să se convingă dacă condamnarea lui este dreaptă sau nedreaptă“.

„Toţi infractorii au sentimentul că sunt condamnaţi pe nedrept. Nedreptate: stai acolo condamnat, chiar dacă interceptarea nu e legală, dacă-i protocol. Cu privire la interpretarea modificărilor aduse în legătură cu revizuirea unei hotărâri, eu voi propune premierului şi Guvernului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă. O Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului care să modifice revizuirea ca metodă de reformare a unei hotărâri definitive. Să-i dăm celui care are sentimentul că este condamnat pe nedrept, pe protocoale, pe interceptări nelegale, să-i dăm posibilitatea să se convingă dacă condamnarea lui este dreaptă sau nedreaptă“, a spus ministrul Justiției.

Toader a susţinut că printr-un astfel de act normativ îi va fi dată încredere românului că „justiţia se înfăptuieşte aşa cum cere Constituţia“, iar cine este vinovat să plătească, dar cine nu este vinovat să nu rişte vreo condamnare pe nedrept.

„(Condamnatul, n.r.) să solicite revizuirea hotărârii, să avem un filtru de admisibilitate, un judecător să deschidă dosarul şi să vadă dacă a fost condamnat pe bază de interceptări sau pe bază de protocoale. Dacă e vorba de protocoale sau interceptări nelegale, să devină admisibilă cererea şi să o pună în procedura de reformare. Căutăm o pârghie de refrormare a unor hotărâri Să-i dăm încredere românului că justiţia se înfăptuieşte aşa cum cere Constituţia. Cine e vinovat să plătească, dar cine nu e vinovat să nu rişte vreo condamnare pe nedrept. Să sporim efectivitatea justiţiei”, a explicat ministrul Justiţiei.

„(Ordonanța, n.r.) va da posibilitatea oricărui condamnat care are sentimentul, convingerea faptului că hotărârea a fost pe interceptare sau protocol nelegal să se apropie de dosar, să ceară unui judecător să verifice. Judecătorul să spună: admite şi trimite la rejudecare sau să spună nu”, a precizat Toader.

Fostul ministru al Justiției din GUvernul Cioloș, Raluca Prună, a criticat dur, într-o postare pe Facebok, planul expus de Toader, despre care a spus, fără a-l numi, că „bate câmpii cu revizuirile“. Prună a explicat de ce consideră că sentințele despre care vorbește Toader nu pot fi revizuite: „Un protocol e «ilegal» dacă decide asta o instanță, nu pentru că așa grăiește unul de pe stradă care e mic și se ia prea în serios. Iar până la data când CCR a decis că firele le întinde poliția, nu altcineva, totul era legal“.

În opinia Ralucăi Prună, protocoalele trebuie declarate ilegale printr-o decizie a unei instanțe, nu prin OUG. „Și ar fi bine ca părțile interesate să procedeze la un astfel de demers. Până când o hotărâre judecătorească nu se pronunță în sensul că un protocol depășește limitele legii /adaugă la lege, fiind așadar «ilegal», operăm cu prezumția de legalitate“, explică Raluca Prună. „Sentimentul nedreptății nu este în niciun sistem de drept penal motiv de revizuire“, adaugă ea.

Redăm mesajul integral publicat de Raluca Prună pe contul său de Facebook:

„Un personaj al cărui nume am spus că nu merită pronunțat bate câmpii cu revizuirile. Mai ușor cu revizuirile sau OUG-urile pe scări, să nu ne rupem gâtul. Un protocol e «ilegal» dacă decide asta o instanță, nu pentru că așa grăiește unul de pe stradă care e mic și se ia prea în serios. Iar până la data când CCR a decis că firele le întinde poliția, nu altcineva, totul era legal. Nu am auzit vreun constituționalist reputat să își fi rupt hainele de ilegal ce era totul. Așa că pun totul pe seama delirului de a vrea să fii mare, când ești insignifiant de mic. După conținut, demn de ignorat, pur și simplu. Până atunci, mă alătur curvelor, hoților și cerșetorilor. Știți voi de ce și pentru ce.

Până la promovarea unei ordonanțe de urgență, trebuie precizate câteva lucruri de principiu:

1. Norma de procedură penală, chiar dacă ar fi mai favorabilă, nu retroactivează. Adică, o condamnare întemeiată pe o interceptare care la momentul pronunțării era o probă legal obținută nu poate fi răsturnată ulterior.

2. O politică penală care pune in discuție primul punct devine una a bunului plac, lipsită de predictibilitate, care aruncă in aer principiul autorității de lucru judecat.

3. Protocoalele trebuie declarate ilegale printr-o decizie a unei instanțe, nu prin OUG. Și ar fi bine ca părțile interesate să procedeze la un astfel de demers. Până când o hotărâre judecătorească nu se pronunță în sensul că un protocol depășește limitele legii /adaugă la lege, fiind așadar «ilegal», operăm cu prezumția de legalitate.

4. Sentimentul nedreptății nu este în niciun sistem de drept penal motiv de revizuire.“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *