Mona Pivniceru: Nu am avut presiuni din partea SRI pentru numirea sefei DNA

Fostul ministru al Justitiei, Mona Pivniceru, a declarat, marti, dupa audierea in Comisia SIPA, ca in perioada mandatului ei nu au fost presiuni de la SRI pentru numirea in functia de procuror sef al DNA a Laurei Codruta Kovesi.

Intrebata despre posibile presiuni ale Serviciului Roman de Informatii cu privire la numirea ca sef al DNA a Laurei Codruta Kovesi, fostul ministru al Justitiei, actual judecator al CCR, Mona Pivniceru a spus: “Nu, nu am avut”.

Pivniceru a explicat membrilor Comisiei SIPA ca, atunci cand a plecat din functia de ministru al Justitiei, a lasat in urma un proiect de hotarare care viza lichidarea arhivei SIPA.

“Intrebarea a fost ce demersuri am facut in perioada mandatului meu in legatura cu arhiva SIPA si am explicat comisiei ca, la plecarea mea din mandatul de ministru al Justitiei, era pe site-ul Ministerului de Justitie un proiect de hotarare de guvern, cu privire la lichidarea acestei arhive, in sensul intrarii in ea a unei comisii compuse din reprezentantii Ministerului Justitiei, ai Arhivelor Nationale, observatori din partea magistratilor, judecatori si procurori, care urmau sa verifice documentele lipsite de semnificatie care urmau a fi distruse, documentele personalului ANP care trebuiau pentru pensii, carnetele de munca care trebuiau scoase si predate titularilor lor, iar restul arhivei depusa la arhivele statului si secretizate pe o perioada de 50 de ani.

Ulterior, am vazut ca domnul ministru Toader a reluat cumva, in linii mari, acelasi proiect si deja este HG in vigoare”, a explicat Mona Pivniceru.

Mona Pivniceru, actual judecator al CCR, si Rodica Stanoiu, fost ministru al Justitiei in Cabinetul Nastase, se numara printre cei care au fost audiati, marti, in sedinta Comisiei parlamentare de ancheta SIPA. Forul legislativ l-a mai audiat si pe senatorul PSD, Robert Cazanciuc, fost ministru al Justitiei, in prezent presedinte al Comisiei Juridice a Senatului.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *