Mureș: Pompieri britanici și germani, implicați în acțiuni caritabile în cadrul Operațiunii Sabre

Un grup de pompieri din Marea Britanie și din Germania, care a reușit să adune fonduri prin acțiuni caritabile organizate în Scoția, Anglia și Țara Galilor, se implică într-o serie de acțiuni caritabile în județele Mureș și Brașov, în cadrul Operațiunii Sabre, a anunțat miercuri la Târgu Mureș Steve Worrall, comandantul acestei operațiuni, fost comandat al Departamentului de Pompieri din Shropshire.

c2f45957-c114-433e-976b-575f3eac318d

Acțiunile umanitare ale pompierilor din Shropshire au început în urmă cu șase ani, când au fost donate primele autospeciale de stins incendii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș și au continuat cu acțiuni caritabile la maternități și cămine de bătrâni.

‘Noi avem această Operation Sabre de șase ani, suntem la a 14-a vizită în județul Mureș. Atunci, vehiculele (autospeciale de stins incendii — n.r.) au fost aduse mai ales în Sighișoara și în localitățile învecinate iar în total am adus 40 de vehicule, mari și mici. Pentru a asigura siguranța la incendii, am mai adus și alarme de fum, montate de exemplu într-o maternitate din Târgu Mureș, care anul acesta a salvat 18 oameni de la un incendiu. Pe lângă aducerea de mașini de pompieri, avem și o latură umanitară, am lucrat cu copii dintr-o maternitate din Târgu Mureș, cu persoane în vârstă la Sighișoara și cu orfani din Rupea iar din acest an, în luna mai, cu rezidenții din căminul de la Căpuș, care este următorul nostru proiect, împreună cu cluburile Rotary (…). A început în acest an și vom continua și anul viitor acolo, începând cu măsuri de protecție împotriva incendiilor, montând 50 de alarme împotriva fumului. Apoi sunt și măsuri igienice de luat acolo, respectiv băile și toaletele, ca și unele lucrări de construcție’, a declarat Steve Worrall într-o conferință de presă.

Acesta a spus că vineri grupul de pompieri, susținut de colegii de la ISU Mureș, va merge în localitatea Căpușul de Câmpie, pentru a zugrăvi căminul de bătrâni.

Steve Worrall a precizat că prin acest ultim transport, membrii Operațiunii Sabre au adus aproape cinci tone de ajutoare — pături, haine, materiale sanitare și păpuși.

‘Noi nu primim niciun fel de fonduri de la Guvernul Marii Britanii sau de la Comisia Europeană, astfel că suntem nevoiți să cerem bani oamenilor. Așadar, realizăm unele activități, și anume, facem prezentări și vorbim unor grupuri restrânse de oameni, inclusiv de la cluburile Rotary, școli și biserici, iar ei ne dau bani, jucării, haine sau pături. Pentru a strânge bani, mai organizăm și diverse concursuri și excursii cu bicicletele în toate provinciile Marii Britanii, Scoția, Anglia și Țara Galilor, coacem și vindem prăjituri’, a afirmat Steve Worrall.

El a menționat că un reprezentant al Clubului Rotary, Mike Mortimer, care a donat cea mai mare sumă de bani, inclusiv mașini și obiecte voluminoase, mai scumpe, atât pentru căminul de bătrâni din Sighișoara, cât și pentru cel din Căpușu de Câmpie.

‘Pentru că membrii echipei noastre sunt atât de doritori să ajute Romania, unul dintre colegii noștri și-a donat propriii bani destinați cumpărăturilor pentru ziua sa de naștere. Avem de asemenea donatori generoși din Germania, unul dintre ei oferind, zilele trecute, 200 de euro, dar fiecare membru al echipei are propria sa contribuție. (…) Am tot revenit pentru că ne-am îndrăgostit de România și de oamenii săi, care au devenit a doua noastră casă; este cea de-a 14-a vizită a noastră iar cu Malcolm (Malcom Price — n.r.) suntem la a patra vizită anul acesta, inclusiv la București’, a mai spus Steve Worrall.

Un alt membru al Operațiunii Sabre, Malcolm Price, a spus că a ales România pentru că a existat o colaborare între Fundația Mihai Eminescu Trust din Sighișoara și un grup de specialiști în conservare și în meșteșuguri tradiționale din Shropshire, dar gestul lor este replicat acum și în state precum Polonia, Republica Cehă, Bulgaria și Ungaria.

‘Ne cunoaștem cu prietenii noștri englezi de 10 ani, ne-am întâlnit prima dată aici, în România. Schiem iarna, ne vizităm reciproc și ne bucurăm să fim alături de prietenii noștri englezi în efortul lor de a ajuta aici, în România. Și cu tot ce putem ajuta, o facem cu plăcere, dar noi suntem doar o mică rotiță într-un mecanism mare’, a spus Berhard Wursch, din Regensburg, Germania.

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș, locotenent colonelul Călin Handrea, a arătat la rândul său că, până acum, pompierii britanici au adus autospeciale în județul Mureș și Brașov și că de această dată s-a decis ca acestea să fie trimise în Harghita și Alba.

‘Nevoi sunt peste tot, dar ține și de contribuția fiecărei unități administrativ-teritoriale, să ne ajute cu aprobările și avizele necesare transferurilor de bani și obiecte ca donații. Cerințe sunt și în județul Bihor, pe unde au trecut venind aici și inspectorul-șef de la ISU de acolo își dorește și el o extindere a colaborării. În ce privește partea caritabilă, pompierii se implică și ei, de pildă, doi pompieri au adus autospecialele din Anglia. La fel la Centrul Materna sau la Căminul de Bătrâni din Căpuș și Sighișoara. Oaspeții noștri vin și după ce pleacă ei, noi continuăm. De exemplu, colegii noștri au instalat detectoarele de fum de la Centrul Materna, noi am participat la zugrăvitul încăperilor afectate de incendiul respectiv’, a precizat lt. col. Călin Handrea.

Acesta a spus că pentru români, în general, voluntariatul este oarecum o noutate, nu însă și în județul Mureș, fiindcă acesta se practică aici din 1994, după inițierea SMURD, iar ulterior au apărut voluntari și pe partea de stingere a incendiilor.

‘Deci, ne implicăm în partea asta de voluntariat și am învățat multe lucruri de la ei. Înseamnă că, deși suntem angajați, în timpul liber putem să facem voluntariat’, a adăugat lt. col. Handrea.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Antonia Niță, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa Agerpres | Social
https://www.agerpres.ro/social/2017/10/18/mures-pompieri-britanici-si-germani-implicati-in-actiuni-caritabile-in-cadrul-operatiunii-sabre-18-16-44

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *