Nivelul de glifosat din organism, în creștere, începând cu 1994, la un grup de persoane din California (studiu)

Nivelul de glifosat, o substanță chimică controversată prezentă în unele erbicide, a crescut în mod evident, în ultimul sfert de secol, în organismul persoanelor dintr-un grup de studiu din California, potrivit unei cercetări publicate marți în Journal of the American Medical Association (JAMA), informează AFP.

e7ab16f3-06be-4d73-b045-f7526dd70773

Nivelul de glifosat a început să crească odată cu apariția primelor culturi modificate genetic în Statele Unite, în 1994, tratate cu erbicidul RoundUp.

Studiul a comparat nivelul de glifosat din urină pentru 100 de persoane din California, pe o perioadă de 23 de ani, începând cu 1993, înainte de comercializarea culturilor de plante modificate genetic tratate cu RoundUp.

”Înainte de introducerea culturilor modificate genetic, puține persoane aveau un nivel detectabil de glifosat în urină”, explică Paul Mills, profesor de medicină la Universitatea din California San Diego, principalul autor al studiului.

La subiecții din grupul martor, nivelul detectabil de glifosat a crescut, în medie, de la 0,20 micrograme pe litru în decursul perioadei 1993-1996, la 0,44 între 2014-2016.

Concentrația detectată este însă departe de limita zilnică de 1,75 miligrame pe kilogram stabilită de Agenția americană de protecția mediului (EPA) sau de limita mai strictă fixată de Uniunea Europeană, de 0,3 mg/kg.

”Suntem expuși din ce în ce mai mult la glifosat, iar populația nu este conștientă că îl ingerăm prin hrană”, subliniază Paul Mills.

La început, RoundUp a fost utilizat la culturile de soia și de porumb modificate genetic, după care a început să fie folosit și la culturile de grâu și de ovăz din Statele Unite, a explicat acesta.

Organizația Mondială a Sănătății a clasat glifosatul ca ”potențial cancerigen” în 2015, iar în luna iulie, guvernul statului California a declarat glifosatul substanță cancerigenă.

Comisia Europeană și-a revizuit marți propunerea de reînnoire a autorizației de utilizare a glifosatului pe o perioadă redusă, între cinci și șapte ani, în urma apelului făcut, în aceeași zi, de către Parlamentul European pentru eliminarea progresivă a controversatului erbicid până la finalul anului 2022.

În Statele Unite, mii de persoane diagnosticate cu cancer, au dat în judecată corporația internațională din domeniul agrochimic Monsanto, unul dintre principalii producători de glifosat și proprietara erbicidului RoundUp.

Sunt puține studii care analizează efectele glifosatului asupra organismului uman, dar cele realizate pe animale arată că expunerea cronică la această substanță poate avea efecte nefaste, precizează Mills.

AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Anda Badea)

Sursa | Agerpres

https://www.agerpres.ro/sanatate/2017/10/25/nivelul-de-glifosat-din-organism-in-crestere-incepand-cu-1994-la-un-grup-de-persoane-din-california-studiu–09-40-57

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *