Noi detalii în cazul lui Dorel Roșca, reținut de forțele din stînga Nistrului

Noi detalii în cazul lui Dorel Roșca, reținut de forțele din stînga Nistrului

Veteranul războiului de pe Nistru, Dorel Roșca ar fi fost ”anunțat în căutare” de către forțele transnistrene pentru distribuirea unor materiale cu caracter electoral în Zona de Securitate, în contextul campaniei pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie 2020.

Conținutul pliantelor electorale era adresat locuitorilor din stînga Nistrului prin care aceștia erau informați asupra riscurilor transportării organizate, a coruperii alegătorilor, dar și a răspîndirii COVID-19, anunță Asociația Prom-Lex.

Prin urmare, în dimineața zilei de 5 octombrie 2021, Dorel Roșca a fost reținut arbitrar de către așa-numiții grăniceri, fiind transportat la pretinsul comisariat de miliție din or. Dubăsari, iar ulterior escortat la MGB-ul din Tiraspol și interogat. Peste mai mult de 6 ore de la reținerea ilegală, Roșca a fost eliberat, fiind informat că va fi ”cercetat în stare de libertate”, mai spun reprezentanții Asociației.

Reprezentanții MGB-ului de la Tiraspol i-au comunicat că faptele comise au fost calificate drept ”instigare la extremism.”

Asociația Promo-LEX apreciază reținerea lui Dorel Roșca drept privare ilegală de libertate, iar persecutarea acestuia pentru distribuirea unor pliante electorale reprezintă o ingerință inadmisibilă și nejustificată în exercitarea drepturilor sale, inclusiv la libertatea de exprimare.

În acest context, Promo-Lex solicită în mod repetat, intervenția autorităților constituționale ale Republicii Moldova pentru clarificarea situației.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/societate/noi-detalii-in-cazul-lui-dorel-rosca-retinut-de-fortele-din-stinga-nistrului

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *