Numărul profesorilor din Moldova este în descreștere

Numărul profesorilor din Moldova este în descreștere

Numărul profesorilor este într-o continuă descreștere în Republica Moldova. Dacă în anul de studii 2016/2017 în instituțiile de învățămînt activau peste 50,7 mii de persoane, în anul 2020/2021, cifra este în descreștere cu peste 3.000 de profesori, transmite Noi.md cu referire la agora.md.

Prin urmare, în prezent, în instituții activează puțin peste 47 de mii de dascăli. Cel puțin, asta arată datele Biroului Național de Statistică (BNS).

Cei mai mulți dintre profesori activează în învățămîntul primar și secundar (peste 56%), iar cei mai puțini – în învățămîntul profesional tehnic (7,8%). În grădinițe, numărul cadrelor didactice nu a suferit ușoare schimbări, dar menținîndu-se în mare parte la peste 12 mii de angajați.

Totodată, sistemul educațional este dominat de femei, care constituie 85,6% din numărul total de cadre didactice.

În mediu, un profesor din Moldova, are un cîștig lunar de aproximativ 7.023 lei, ceea ce reprezintă 86,6% față de salariul mediu pe economie.

În ceea ce privește vîrsta profesorilor, în perioada anilor 2020-2021, numărul profesorilor cu vîrsta de pînă la 30 de ani a scăzut, reprezentînd 9,2%.

De cealaltă parte, a crescut numărul cadrelor didactice cu vîrsta de peste 60 de ani, reprezentînd 19,5% din numărul total de pedagogi.

Dacă ar fi să facem o repartizare pe discipline, atunci am constata că cei mai mulți sînt profesori sînt specializați în predarea limbii și literaturii romîne (2.791). Pe locul doi se află limbile străine cu 2.678 de profesori, apoi matematica – cu 1.893 de profesori, istoria cu 1.460 de dascăli, iar limba și literatura rusă – 1.278 de profesori.

Numărul cadrelor didactice în Municipiul Chișinău

În anul de studii 2020/2021, în municipiul Chișinău activau 9.550 de profesori, dintre care peste 8,5 mii erau femei, potrivit datelor oferite de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei Chișinău.

Cei mai mulți erau în instituțiile din sectorul Botanica (2.385), urmat de sectorul Rîșcani cu 2.362 de pedagogi și sectorul Buiucani – 2.053. Sectoarele cu cei mai puțini dascăli erau Ciocana și Centru, cu 1.436 și respectiv 1.314 profesori.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/societate/numarul-profesorilor-din-moldova-este-in-descrestere

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *