Noutăți

O explicație pentru rata ridicată a inflației din România

Consumatorul din România petrece, cel mai probabil, puţin timp îngrijorându-se de preţuri, atunci când vine vorba de cumpărături şi asta este important pentru inflaţie, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

Conform unei analize realizate de Morgan Stanley, este mult mai probabil ca ţările în care oamenii folosesc în mod frecvent website-uri sau aplicaţii pentru a compara costul potenţialelor achiziţii să înregistreze o creştere mai lentă a preţurilor de consum.

Aceasta ar putea fi de ajutor în explicarea motivului pentru care rata inflaţiei în România este cea mai rapidă din UE, conform datelor Oficiului european de statistică (Eurostat).

”În timp ce inflaţia încă este scăzută în ţările din Europa Centrală şi de Est, în pofida înăspririi pieţei forţei de muncă şi a majorării consumului, România este o excepţie”, apreciază economistul Pasquale Diana, de la Morgan Stanley, care estimează noi majorări ale dobânzilor.

Există motive pentru aceste obiceiuri de cumpărături iresponsabile. Românii sunt printre cetăţenii UE cel mai puţin înclinaţi să economisească, iar veniturile lor disponibile au crescut în urma reducerilor de taxe, a majorării salariilor în sectorul de stat şi a creşterii salariului minim.

Boom-ul cheltuielilor a dus anul trecut la o creştere economică de aproape 7%, iar vânzările de maşini noi au înregistrat în primul trimestru cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

Dar nu toată lumea este indiferentă la preţuri – autorităţile de reglementare, care se întreabă dacă magazinele profită de obiceiurile cumpărătorilor, au început o investigaţie privind fixarea preţurilor în rândul retailerilor. Rezultatul ar putea interesa Banca Naţională a României