O fetiţă de 5 ani din Germania, găsită închisă într-un apartament, fără să poată vedea lumina zilei

Parchetul dintr-un oraş german a deschis o anchetă după descoperirea unei fetiţe în vârstă de 5 ani aflată în stare de neglijare extremă şi care, potrivit presei, a trăit mult timp fără să vadă lumina zilei, relatează Agerpres.

„Ca urmare a articolelor de presă, am deschis o anchetă”, a declarat luni procurorul din Frankfurt pe Oder, Ingo Kechichian.

Cotidianul regional Märkische Onlinezeitung a dezvăluit, sâmbătă, că fetiţa care locuia în Eberswalde, la nord de Berlin, a fost complet neglijată cel puţin doi ani. Ea a fost ruptă de lumea exterioară, fără a vedea lumina zilei, mai mulţi ani.

Fetiţa, care a fost internată la data de 20 decembrie, prezintă retard fizic şi psihic, potrivit aceleiaşi surse. Cei doi fraţi ai săi, care trăiau în acelaşi apartament, au fost la rândul lor plasaţi în instituţii pentru copii.

Familia fetiţei se afla în atenţia serviciilor sociale încă de la jumătatea anului 2007, potrivit autorităţilor locale citate de cotidianul Bild.

Situaţia aminteşte de cazul din Cottbus, în landul Brandenburg, al micuţului Dennis, care fost lăsat de părinţii săi fără mâncare şi apă. După moartea băiatului, mama i-a ascuns cadavrul într-un congelator. Acesta a fost descoperit abia după trei ani, din întâmplare.

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Digi24/Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *