O mare corporație americană recunoaște 85 de capete de acuzare în dosarul incendiilor din California

O mare corporație americană recunoaște 85 de capete de acuzare în dosarul incendiilor din California

Producătorul de energie PG&E (Pacific Gas and Electric) a pledat vinovat pentru 84 de capete de acuzare de ucidere din culpă și un cap de acuzare privind declanșarea așa numitului Camp Fire, cel mai devastator incendiu din istoria statului american California.

Procurorul districtului Butte, Michael L. Ramsey, a declarat că acest ”moment istoric” ar trebui să fie un semnal că toate corporațiile care pun viața oamenilor în pericol vor fi trase la răspundere.

Cei 84 de oameni care și-au pierdut viața în incendiile din 2018 din California ”nu trebuiau să moară”, a punctat Ramsey.

El a spus că aceste morți sunt ”groaznice”, ”să fii ars de viu”, scrie CNN.

Totuși, nicio persoană nu va merge la închisoare în urma incendiilor devastatoare.

„Este prima oară când PG&E sau orice corporație majoră este acuzată de omucidere, ca urmare a unui incendiu izbucnit din neglijență. A ucis un oraș întreg”, a adăugat Ramsey, referindu-se la orașul Paradise.

Potrivit unor documente ale instanței, ce datează din martie, compania va primi o amendă de aproape 3,5 milioane de dolari: 3,486 milioane mai exact. De asemenea, corporația trebuie să achite Procuraturii districtului Butte 500.000 de dolari, bani folosiți pentru investigații.

În plus, trebuie să deschidă un fond prin care să plătească daune rudelor victimelor incendiilor din 2018, a cărui valoare se ridică la 13,5 miliarde de dolari.

Sute de milioane de dolari vor fi redirecționați către districtul Butte și orașul Paradise. Totodată, PG&E trebuie să coopereze cu anchetatorii și a renunțat la dreptul de a face apel în acest caz.

Potrivit anchetatorilor de la Departamentul de silvicultură și protecția împotriva incendiilor din California, liniile electrice deținute și operate de PG&E au declanșat incendiul Camp Fire pe 8 noiembrie 2018.

A.D.

Citiţi continuarea acestui articol
Sursa/Autor: SpotMedia.ro