O ţeapă de la CNAIR. Drumul Expres trece printr-o comună care nu există!

La Bucureşti, sunt nişte băieţi, care fac pe deştepţii şi cred că oamenii din provincie au, din start, un coeficient de inteligenţă mai mic pentru că nu s-au născut în capitala cu mitici. În consecinţă, dă-i şi luptă. Aşa a ieşit pe piaţă comunciatul celor de la CNAIR, subsidiară din cadrul Ministerului Transporturilor, care spune că: „Cel de al doilea tronson, format din două loturi, va avea o lungime de 39,85 de km, va costa 1,476,349,583.89 lei făra TVA și urmează să fie construit între limita judeţelor Dolj şi Olt şi limita judeţelor Olt şi Argeş. Cel de al doilea tronson va traversa teritoriile localităţilor Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.”
Textul general al comunicatului avansează termene, care să ducă la începerea lucrării. Numai că, o mică observaţie: miticii de la CNAIR ori sunt proşti, ori sunt puşi politic pe post. În judeţul Olt nu există comuna Ulmi! Mai mult decât atât, există un sat în cadrul comunei Milcov numit Ulmi, dar nici aşa nu se justifică scuza. Pe proiectul tronsonului în cauză, prin satul respectiv, nu va trece niciun drum expres. Nici acesta şi nici în următorii 300 de ani. Sunt atât de multe gâşte pe la porţile oamenilor, iar persoanele care stau pe gardul din faţa primăriei nu ar semna niciodată pentru tulburarea liniştii publice. În concluzie, ar fi de văzut câţi bani a plătit, până acum, pentru partea birocratică, pentru ca acesta să treacă printr-o comună, care nu există în judeţul Olt. Altfel, băieţi, să guvernaţi bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *