Opțiunea pentru Facebook și Instagram care chiar te va ajuta

Instagram și Facebook au început testele pentru o nouă funcție menită să te ajute să scapi de notificări atunci când ai nevoie. Intitulată Do Not Disturb, aceasta ar trebui să fie disponibilă la scară largă în viitorul apropiat.

În cazul în care ești într-o ședință sau primești multe notificări pe timpul nopții, există o soluție care ar trebui să-ți confere un pic de liniște. Pe iPhone, este intitulată Do not disturb sau Nu deranjați și are o formă similară și pe terminalele cu Android, deși s-ar putea să o identifici sub un alt nume. Când activezi modul Do not disturb, nu mai primești nici un fel de notificări, decât cu foarte mici excepții.

Dacă majoritatea sunetelor și vibrațiilor le primeai de la Facebook sau Instagram, te vei bucura să afli că va exista un mod Do not disturb doar pentru cele două aplicații din portofoliul lui Mark Zuckerberg.

Cei de la TechCrunch au confirmat că opțiunea respectivă se află în teste și că ar trebui să nu dureze mai mult de câteva săptămâni până va ajunge la întreaga bază de utilizatori ai rețelei de socializare. Dacă ai noroc, s-ar putea deja să o găsești prezentă printre setările celor mai noi versiuni de Instagram și Facebook.

Noua funcție Do not disturb sau Nu deranjați funcționează pe cele două rețele sociale într-o manieră cât se poate de previzibilă. Din momentul activării, poți alege să nu mai primești nici un fel de notificări de la Facebook sau Instagram pentru o perioadă predeterminată de timp sau până când te decizi tu să o reactivezi.

Tot astăzi, Instagram a implementat funcția care te notifică printr-un mesaj că ai văzut toate postările din ultimele 48 de ore. Aceea este menită să te ajute să petreci mai puțin timp inutil pe rețeaua de socializare, în contextul în care ai văzut deja toate noutățile și te poți opri din scroll.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *