Pandelică (ANPC): Voi semna cel târziu vineri ordinul de încetare a practicilor înșelătoare către Raiffeisen

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Bogdan Pandelică, a afirmat miercuri, la Senat, că cel târziu vineri va semna ordinul de încetare a practicilor înșelătoare pentru Raiffeisen ca urmare a constatării faptului că operatorul de servicii financiare utilizează o practică comercială incorectă în raport cu creditele acordate în franci elvețieni.

abbee2bd-0d79-4955-9ee1-0d92f4f2af78

“Ordinul se află în procedura de semnare. (…) Vineri, cel târziu, va fi semnat. Ajunge la mine la mapă și îi dăm drumul către operator. Ordinul prevede eliminarea practicilor comerciale înșelătoare și aducerea contractelor în faza inițială cu un nou grafic de rambursare. Acest ordin poate fi contestat de operatorul economic”, a spus Pandelică, la Comisia economică a Senatului.

El a amintit că operatorul Raiffeisen a fost amendat cu 50.000 de lei în acest sens.

“Practica de a nu informa, în prealabil, consumatorii despre viitoarele costuri ale produsului financiar i-a determinat pe aceștia să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut în prealabil nivelul la care dobânda urma să crească, respectiv costurile pe care nu le-au putut preconiza, deși operatorul financiar bancar cunoștea nivelul dobânzii pe care urma să îl aplice. Operatorul economic trebuie să aducă contractele la momentul anterior practicii, inclusiv prin remiterea unui nou grafic de rambursare cu condițiile de la momentul semnării acestuia. (…) Operatorul de servicii financiare utilizează o practică comercială incorectă așa cum e definită conform legii”, a citit Pandelică din procesul verbal aferent amenzii de 50.000 de lei care a precedat ordinul ce va fi emis.

Președintele Comisiei economice a Senatului, Daniel Zamfir, a solicitat ANPC să extindă controlul referitor la produsele financiare înșelătoare și la alte bănci.

“Raportul ANPC confirmă că Raiffeisen a vândut produse financiare înșelătoare în franci elvețieni. (…) Am solicitat președintelui ANPC să extindă acest control la toate băncile care au vândut aceste produse în franci elvețieni, pentru că într-un final practica este foarte asemănătoare. Aștept săptămânile viitoare răspunsul domnului Pandelică la activitatea de control pe care urmează să o întreprindă și la celelalte bănci care au acordat credite în franci elvețieni. Se confirmă ceea ce spuneam încă de acum doi ani că băncile care au acordat credite în franci elvețieni au vândut produse financiare înșelătoare. Ori, dacă ai vândut produse financiare înșelătoare, trebuie să plătești într-un fel”, a spus Zamfir.

AGERPRES/(A — autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/10/18/pandelica-anpc-voi-semna-cel-tarziu-vineri-ordinul-de-incetare-a-practicilor-inselatoare-catre-raiffeisen-18-05-07

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *