Parlament: Componenta pe afaceri europene din bugetul MAE, avizată favorabil în comisiile de specialitate

Componenta pe afaceri europene din bugetul Ministerului Afacerilor Externe a primit marți aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate cu 16 voturi “pentru”, șase voturi “împotrivă” și o abținere.

dc1aec98-2d4b-4787-82d7-cf0ec1f7b0ca

Sursa foto: Arhiva AGERPRES

Potrivit secretarului de stat din MAE, Cristian Winzer, pentru pregătirea preluării președinției Consiliului Uniunii Europene de către România au fost alocați 44 de milioane de euro.

“Există o persoană mandatată, care se ocupă cu problematica referitoare la zona afaceri europene și procesul de coordonare, pregătire și exercitare a viitoarei președinții a Românei la Consiliul UE. (…) Având în vedere complexitatea și importanța acestui proiect, este cel mai important proiect după momentul aderării țării noastre la NATO și UE, a fost nevoie de o implicare complexă din partea tuturor ministerelor și unui număr ridicat de instituții care vor avea atribuții în tot ceea ce înseamnă procesul de pregătire și exercitarea acestei președinții. Pentru anul 2018 avem alocate sumele de 112.820.000 lei, sub formă de credite bugetare, există suplimentare sub formă de credite de angajament, suma de 184.883.000 de lei. Pentru componenta de clasificație bugetară, credite bugetare, acestea sunt defalcate pe titluri de cheltuieli în următoarele componente: bunuri și servicii — cu o valoare de 62.000.000 lei, cheltuieli de capital, vorbim de activele nefinanciare — 43.820.000 lei și proiecte cu finanțare din fonduri externe, vorbim de 6.000.000 lei”, a spus Winzer.

El a menționat că este un buget pe care MAE și l-ar fi dorit mai mare, pentru că este vorba de un proiect național care trebuie să aibă și bugetarea aferentă. Secretarul de stat a arătat că, în raport de celelalte bugete pe care le-a văzut la statele care au deținut la un moment dat președinția Consiliului UE, România se raportează “sub media generală”.

AGERPRES/(A — autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu)

Citește și:

* Parlament: Proiectul de buget al MAE pentru 2018, aprobat de comisiile de specialitate

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/12/12/parlament-componenta-pe-afaceri-europene-din-bugetul-mae-avizata-favorabil-in-comisiile-de-specialitate-16-55-13

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *