Parlamentul a inițiat verificarea activității CNA

Parlamentul a inițiat verificarea activității CNA

Parlamentul a iniţiat astăzi controlul asupra activităţii Centrului Naţional Anticorupţie, în urma hotărîrii adoptate de Legislativ săptămîna trecută, transmite Noi.md cu referire la tvrmoldova.md.

Vor fi examinate mai multe aspecte ale activităţii CNA începînd cu anul 2016, iar opoziţia sugerează că scopul acestui exerciţiu este altul decît cel anunţat oficial.

Parlamentul a decis săptămîna trecută să iniţieze controlul parlamentar asupra activităţii CNA, în contextul unor exerciţii similare care sînt preconizate şi pentru alte instituţii publice. Controlul, care va fi exercitat de comisia juridică şi cea pentru securitate, va viza mai multe arii de activitate a Centrului precum investigaţiile pe care le-a gestionat şi finalitatea acestora, despre implicarea angajaţilor CNA în acte de corupţie, dacă au existat dosare de natură politică.

Mai multe discuţii a provocat perioada pentru care să fie exercitat controlul. Deputatul socialist Vasile Bolea a propus o perioadă mai mare şi a acuzat majoritatea parlamentară că ar promova alte scopuri prin acest exerciţiu.

Pe de altă parte, majoritatea PAS a votat să fie examinată activitatea CNA începînd cu 2016.

Amintim că majoritatea parlamentară a votat recent şi legea care permite evaluarea activităţii şi a procurorului general şi demiterea acestuia, în cazul în care rezultatele sînt nesatisfăcătoare. De asemenea, Parlamentul a votat joia trecută o lege care permite exercitarea controlului parlamentar asupra mai multor instituţii precum Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, Consiliul Concurenţei, Consiliul Audiovizualului şi altele, şi demiterea conducătorilor în cazul în care nu-şi exercită corect atribuţiile.

Potrivit deputaţilor PAS, scopul acestor legi este eliminarea corupţiei şi a funcţionarilor incompetenţi, dar opoziţia a susţine că scopul adevărat este să înlocuiască funcţionarii cu persoane docile actualei guvernări.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/politica/parlamentul-a-initiat-verificarea-activitatii-cna

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *