Pentagon: I-am transmis un mesaj clar lui Assad. Ce se intampla de acum e decizia lui

Pentagonul a anuntat, sambata, ca atacul efectuat de Statele Unite, Franta si Marea Britanie in Siria nu a vizat destituirea la putere a lui Bashar al-Assad, insa a precizat ca regimul de la Damasc a primit un mesaj foarte clar.

Locotenent-generalul Kenneth McKenzie a anuntat ca au fost lansate 105 rachete asupra tintelor din Siria, precizand ca atacul a vizat descurajarea regimului condus de Bashar al-Assad pentru folosirea armelor chimice. Acesta a sustinut ca Statele Unite sunt de parere ca armele chimice ale regimului sirian au fost stocate la centrul de cercetare Barzah, care a fost distrus in urma atacului.

“Unele arme chimice si unele infrastructuri au ramas in Siria, insa atacurile au redus semnificativ capabilitatile chimice ale acestei tari”, a declarat McKenzie, adaugand ca Statele Unite sunt pregatite in cazul in care vor exista actiuni simetrice ale Siriei sau ale aliatilor sai.

McKenzie a afirmat ca nu au fost inregistrate victime printre civili.

Dana W. White, purtatorul de cuvant al Pentagonului, a sustinut ca atacul nu a vizat rasturnarea de la putere a lui Bashar al-Assad si ca nu reprezinta o schimbare a politicii SUA in privinta Siriei.

“Noi am actionat. A fost o misiune de succes. Ce se intampla de acum incolo este decizia lui Assad”, a declarat purtatorul de cuvant al Pentagonului, adaugand ca sistemele de aparare antiaeriana din Siria au fost ineficiente.

Citeste si:

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *