Peste 30.000 de oameni au protestat la București față de schimbarea legilor justiției și a Codului Fiscal

Imaginea serii, Bulevardele Nicolae Balcescu și I.C. Brătianu. Bucuresti 26 Noiembrie 2017 Foto: Dan Mihai Bălănescu

Un protest față de modificarea legilor justiției, dar și față de schimbarea Codului fiscal a avut loc duminică seară în București și în celelalte orașe ale țării. Peste 45.000 de manifestanți, dintre care 30.000 doar în București, au fost în stradă.

UPDATE: Cristian Tudor Popescu postează pe Facebook: 

„Călin, Dragnea, Tudorel

Ei sunt statul paralel

Să nu vă închipuiți

Că puteți să ne prostiți

Suntem mulți, dar nu tâmpiți!”

Codrin Ștefănescu: Trebuie să organizăm rapid un miting contra statului paralel. Se va auzi pe Marte

Duminică seară, când zeci de mii de oameni îșși strigau nemulțumirea față de guvernarea PSD-ALDE, sceretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a pus că trebuie organizată omanifestație „împotriva statului paralel”.

“Ar trebui să organizam mult mai repede un miting la care să vină toți cei care ne susțin, un miting  contra statului paralel, contra noii Securități, contra abuzurilor. Nu se va auzi la Bruxelles, se va auzi pe Marte”, a declarat Codrin Ștefanescu, citat de Hotnews, la Antena 3. 

UPDATE: Manifestanții au ajuns la Palaul Parlamentului.

UPDATE: Aflat la protest, fostul premier Dacian Cioloș a spus că există câțiva lideri politici care au probleme cu justiția și care „sunt dispuși să facă orice, inclusiv să pună în pericol credibilitatea României”.

„Plimbă legile de la Guvern la Parlament, fac modificări și ajustări să testeze reacția populației. Eu mă întreb ce semnal dăm noi societății românești. În ce direcție vrem să ducem România. E o instabilitate și o impredictibilitate cum nu am mai avut de multă vreme.În ciuda creșterii economice, ratăm oportunitatea unei dezvoltări economice durabile și toate acestea sunt motive de îngrijorare”, a declarat el pentru postul Digi24.

UPDATE: Peste 30.000 de oameni se opun în București schimbării legilor justiției și Codului Fiscal. Ei cer demisia Guvernului. Peste 45.000 de români protestează în toată țara.

Foto: Alexandru Bușca/Iquam Photos

UPDATE: Peste 40.000 de oameni sunt în stradă în toată țara, din care 25.000 la București, relatează Digi24. 

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei spune că jandarmii călare sunt prezenți la toate manifestațiile. „Pot să va asigur că acești cai pe care noi în folosim în misiuni sunt bine antrenați. Sunt niște etape în pregătirea lor, este una specifică, adunări mari de persoane. Nu sunt un pericol pentru cetățeni, au rol de a ne asigura poziționarea mai bună, un dispozitiv adaptat nevoilor pe care le avem în stradă”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

UPDATE: Jandarmeria călare a încercat să îi oprească pe protestatari să ocupe ambele sensuri de mers. Caii s-au speriat și au început să sară pe loc. În acest moment circulația între Romană și Universitate este blocată. Peste 20.000 de oameni se îndreaptă înspre Palatul Parlamentului.

Foto: Alexandru Bușcă/Inquam Phots

Foto: Dan Mihai Bălănescu

UPDATE: La Timișoara, 1.000 de oameni strigă: „București, luptă București!”, „Jos, Iordache!”, „Demisia!”.

UPDATE: Peste 10.000 de oameni au pornit în marș către Palatul Parlamentului.

UPDATE: În jur de 400 de oameni protestează și la Timișoara. Manifestanții strigă: „Nu vă fie frică, poporul se ridică!”, „DNA să vină să vă ia”, „Ne-ați unit, ați reușit”, „Nu vrem să fim o nație de hoți”, „Rezistăm, nu cedăm”.

Foto: Mircea Balea

UPDATE: În București, în jur de 6.000 de oameni cer demisia Guvernului.

UPDATE: Protestul a început în București și în țară. Mii de oameni sunt în fața Guvernului. Manifestanții au blocat bulevardul Kiseleff din Capitală.

UPDATE În Iași, 200 de oameni au ieșit în stradă în jurul orei 18:00. „Nu le-ar fi rușine! Niște inculți și niște aroganți. Așa ceva n-a fost nici pe vremea lui Ceaușescu”, spune o pensionară din Iași care s-a oferit să le dea guvernanților înapoi suta de lei primită în plus la pensie, cu condiția să plece de la Putere.

În jur de 40 de organizații nonguvernamentale, dar și confederațiile sindicale BNS și Cartel Alfa au făcut apel la români să iasă în stradă. Protestatarii cer retragerea legilor Justiției și a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale și demisia imediată a Guvernului și a președinților Camerei Deputaților și Senatului.

Pe rezist.ro. a fost creată o hartă interactivă a mișcărilor de stradă care oferă detalii despre protestele din fiecare oraș. 

Protestele sunt programate duminică, de la ora 18.00, în Bucureşti şi în aproape 80 de oraşe, precum şi în străinătate, la Milano, Zurich, Birmingham şi Paris. De la ora 19:30 manifetsanții vor pleca în marș către Parlament.

Cioloș: Voi fi în stradă duminică

Fostul premier Dacian Cioloș a anunțat că va fi în stradă duminică seară și a spus că pachetul de modificare a legilor justiției trebuie retras. „Există o legitimitate dată de vot, de buna funcționare a instituțiilor într-un stat de drept. Există o legitimitate care izvorăște din încrederea oamenilor, care se bazează pe onestitatea cu care un om politic se raportează la o decizie. Promisiunile mincinoase, atacul la principiile fundamentale ale unui stat democratic – cum este independența justiției, anulează această legitimitate. Lipsa încrederii nu poate fi compensată de nicio funcție.În momentul în care au început să se atingă de legile justiției, liderii coaliției de guvernare PSD-ALDE au început să piardă această legitimitate”, a scris Cioloș pe Facebook. 

„Pachetul de modificare a legilor justiției trebuie retras complet din Parlament. Orice modificare ar trebui dezbătută cu experți din sistemul judiciar, cu experți independenți și apoi consultată Comisia de la Veneția. Fără o abordare deschisă, participativă, prin care să se demonstreze că orice eventuale modificări sunt facute numai în interesul ameliorării actului de justiție și nu pentru a servi interese personale ale unor politicieni aflați temporar la putere, orice astfel de inițiativă nu poate stârni decât suspiciune.

Din toate aceste motive, duminică seară voi fi în stradă, împreună cu voi”, a continuat el

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *