Peste 670 de angajați ai grupului Digi au donat sânge anul acesta în campania “Digi donează viață”

Digi | RCS & RDS și Centrul de Transfuzie Sanguină București au desfășurat, la final de an, cea de-a doua ediție a campaniei „Digi donează viață”. Angajații Digi | RCS & RDS au donat sânge pentru pacienții care au nevoie de transfuzii, dorind să atragă atenția asupra nevoii mari în perioada Sărbătorilor de iarnă și a necesității de donare constantă.

158 de angajați bucureșteni din diviziile telecom și media ale grupului s-au oferit voluntari pentru această ediție a campaniei și 119 dintre ei au fost donatori viabili. Astfel, peste 276 de litri de sânge vor ajunge la pacienți care au nevoie de transfuzii sau de produse de sânge – trombocite, globule roșii sau plasmă.

Pe parcursul întregului an, aproape 900 de angajați din București și din țară ai grupului Digi | RCS & RDS s-au înscris în campania „Digi donează viață”, iar 677 dintre ei au fost donatori viabili. Printre susținătorii campaniei s-au numărat jurnaliști de la televiziunile Digi Sport și Digi24, posturile de radio Digi FM și Pro FM, dar și colegi din divizia telecom, juriști, agenți de vânzări, operatori din casierii și call-center.

Statisticile arată că doar 1,75% dintre români donează sânge, în timp ce, pe parcursul vieții, 7 din 10 de oameni au nevoie de sânge cel puțin o dată. Cei 450 ml de sânge, cantitatea maximă de sânge care poate fi donată de o persoană într-o singură sesiune, înseamnă viață pentru trei pacienți, dar și o stare de bine pentru donator. Grupul Digi | RCS & RDS își propune ca prin acțiunile de responsabilitate socială, realizate la nivel corporativ, dar și prin implicarea angajaților în proiecte de solidaritate precum campania “Digi donează viață”, să determine o schimbare în bine a mentalității și societății românești.

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Digi24/Sanatate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *