PNL şi USR au sesizat din nou CCR cu privire la modificarea legii privind statutul magistraţilor









PNL şi USR au sesizat miercuri din nou Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Una dintre modificările făcute la finalul anului trecut la această lege de către Comisia specială pentru legile justiţiei a fost aceea că preşedintele poate refuza o singură dată numirea procurorilor de rang înalt. În forma iniţială a legii, nu era limitat numărul de refuzuri pe care preşedintele le putea formula.

La rândul său, preşedintele a trimis săptămâna trecută spre reexaminare Parlamentului legea, cererea acestuia fiind joi respinsă de Senat, în calitate de for decizional.

În cuprinsul sesizării, PNL a solicitat Curţii Constituţionale sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o serie de întrebări preliminare cu privire la respectarea principiilor statului de drept, a drepturilor privind accesul la o justiţie echitabilă şi stabilitatea sistemului judiciar din România. Demersuri similare au fost iniţiate în cazul Poloniei şi Portugaliei, în raport cu statutul magistraţilor.

PNL arată în sesizare că în Decizia nr. 45/2018, Curtea Constituţională a arătat că sintagma „fie chiar autorităţi judiciare” este una clară şi că obligaţia judecătorului de a lua decizii fără „restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii directe sau indirecte” este în concordanţă cu art. 1 alin. (5) şi art. 124 alin. (3) din Constituţia României. Aşadar, aşa cum a reţinut şi Curtea în jurisprudenţa sa, „legiuitorul constituant a consacrat independenţa judecătorului pentru a-l apăra pe acesta de influenţa autorităţilor politice şi, în special, a puterii executive; această garanţie nu poate fi, însă, interpretată ca fiind de natură să determine lipsa responsabilităţii judecătorului. Legea fundamentală nu conferă numai prerogative – care, în textul menţionat, se circumscriu conceptului de «independenţă» – ci stabileşte şi limite pentru exercitarea acestora, care, în acest caz, se circumscriu sintagmei «se supun numai legii»” (Decizia nr. 2/2012). În aceeaşi decizie, Curtea a arătat că „independenţa judecătorilor, atât din punct de vedere funcţional (în raporturile cu reprezentanţii puterii legislative şi executive), cât şi personal (respectiv al statutului care trebuie să i se acorde judecătorului prin lege), reprezintă o garanţie destinată înfăptuirii unei justiţii independente, imparţiale şi egale, în numele legii”.

De asemenea, liberalii spun că prin Decizia nr. 924/2012, Curtea Constituţională a reţinut că Ministerul Public a fost instituit, prin art. 131 şi 132 din Constituţie, ca o magistratură componentă a autorităţii judecătoreşti, având rolul de a reprezenta în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Prin aceeaşi decizie s-a arătat că procurorii au, la fel ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi, prevăzut expres în art. 133 şi 134 din Legea fundamentală, că aceştia sunt numiţi în funcţie, la fel ca judecătorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii şi că acelaşi organ al autorităţii judecătoreşti îndeplineşte – prin Secţia pentru procurori, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a procurorilor. Nu în ultimul rând, Curtea Constituţională a statuat că independenţa justiţiei cuprinde două componente, respectiv componenta instituţională (care nu se referă exclusiv la judecători, ci acoperă sistemul judiciar în întregime) şi componenta individuală (independenţa judecătorului). Aşadar, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Potrivit alin. (1) al art. 5: „Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, aşa cum acestea sunt definite de legislaţia în vigoare.”

Menţionăm că potrivit art. 285 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, funcţiile didactice din învăţământul superior sunt cele de: asistent universitar; lector universitar/şef de lucrări; conferenţiar universitar şi profesor universitar. De asemenea, art. 285 alin. (2) din aceeaşi lege prevede că în instituţiile de învăţământ superior funcţiile de cercetare sunt: asistent cercetare; cercetător ştiinţific; cercetător ştiinţific gradul III; cercetător ştiinţific gradul II şi cercetător ştiinţific gradul I, funcţii care, conform alin. (3), sunt echivalate cu cele didactice.

Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, ,,Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”. După cum se observă, legiuitorul constituant a avut în vedere funcţiile din învăţământul superior, fără a realiza vreo distincţie între funcţiile de conducere şi cele de execuţie. Nici legile de organizare judiciară nu au realizat o distincţie sub acest aspect, ceea ce a fost de natură să genereze în practică interpretări diferite, cu consecinţe grave asupra carierei judecătorilor şi procurorilor.

În privinţa „funcţiilor didactice din învăţământul superior, aşa cum acestea sunt definite de legislaţia în vigoare”,  acest text de lege a generat în aplicare interpretări diferite în legătură cu posibilitatea judecătorilor şi a procurorilor de a exercita funcţii de conducere în cadrul instituţiilor de învăţământ superior (şef de catedră, prodecan, decan, prorector, rector, etc.).

O distincţie în acest sens a fost realizată însă de către Consiliul Superior al Magistraturii, care prin Hotărârea nr. 821 din 4 septembrie 2008 a stabilit că judecătorii pot ocupa doar funcţii de execuţie, în considerentele hotărârii arătându-se că funcţiile didactice stabilite de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic sunt: preparator universitar, asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar şi profesor universitar consultant. În privinţa funcţiilor de conducere din învăţământul superior, în hotărârea sus-menţionată s-a arătat că acestea pot fi ocupate numai de profesori universitari sau de conferenţiari universitari, iar cu această precizare, Consiliul Superior al Magistraturii a conchis că ,,din interpretarea sintetică a acestor norme juridice, rezultă că funcţiile didactice la care se referă art. 125 alin. (3) şi art. 132 alin. (2) din Constituţie au natura unor funcţii de execuţie în structura unei universităţi”.

Faţă de cele arătate, considerăm că norma de la art. 5 alin. (1) din legea supusă reexaminării perpetuează aceeaşi neclaritate şi, prin urmare, revine legiuitorului rolul să clarifice această situaţie, într-un domeniu de o importanţă majoră pentru cariera magistraţilor, prin dispoziţii legale clare, neechivoce, a căror aplicare să nu permită arbitrariul ori abuzul. Astfel, textul de lege de la art. 5 alin. (1) impune clarificări sub aspectul naturii funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior, respectiv dacă se au în vedere doar funcţiile de execuţie sau şi cele de conducere.

b) Alin. (2) al art. 5 prevede: „Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii”.

În forma anterioară punerii de acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 45/2018, alin. (2) conţinea şi următoarea teză: „În alte situaţii care exced activităţii legate de actul de justiţie, conflictul de interese va fi adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau parchetului care apreciază asupra existenţei sau inexistenţei acestuia”. Prin Decizia nr. 45/2018, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „alte situaţii care exced activităţii legate de actul de justiţie” este neconstituţională, întrucât nu respectă cerinţele privind calitatea legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, iar cazurile care exced activităţii actului de justiţie nu sunt explicitate. În urma punerii de acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 45/2018, Parlamentul României a eliminat complet teza a doua a articolului 5 alin. (2), eliminându-se astfel şi posibilitatea judecătorilor sau procurorilor de a aduce la cunoştinţa colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului respectivul conflict de interese.

“Apreciem că eliminarea acestei posibilităţi pentru judecători sau procurori nu este una oportună, aducerea la cunoştinţa colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului fiind un filtru suplimentar în eliminarea situaţiilor în care magistraţii s-ar afla în conflicte de interese”, se arată în sesizare.

Etichete:

lege
,
PNL
,
USR
,
contestatie ccr
,
statutul magistratilor

continuare… .

Sursa | Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *