Politrucii PSD își bat joc de persoanele cu dizabilități

USR critică vehement politica PSD de numire a politrucilor la conducerea instituțiilor de stat și mai ales la cele cu atribuții în domeniul drepturilor omului, care ar putea contribui la îmbunătățirea serviciilor sociale din România.

O nouă instituție de stat, cu un buget de peste 5 milioane de lei, a ajuns sub controlul PSD și este într-un blocaj total. Este vorba de Consiliul pentru Monitorizarea Implementării Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, care are zero activitate de când PSD l-a instalat ca președinte pe politrucul Florinel Butnaru.

Traiectoria profesională a inginerului auto Florinel Butnaru, fost șef la Autoritatea Rutieră Vâlcea, nu are nicio legătură cu materia drepturilor persoanelor cu dizabilități, deși criteriile de eligibilitate din lege o impuneau. A fost mai important faptul că Florinel Butnaru este membru PSD și este conectat la unul dintre cei mai influenți comunicatori ai partidului – Codrin Ștefănescu.

”De la numirea lui Florinel Butnaru, în decembrie 2017 și până acum, Consiliul are zero activitate, nu a angajat niciun inspector de monitorizare și nu a încheiat parteneriate cu organizațiile neguvernamentale. Domnul Butnaru și colegii angajați la ordin, pe listă de la partid, își fac veacul la sediul “Consiliului” din Kiseleff în timp ce persoanele cu dizabilități, instituționalizate, zac uitate, abuzate și fără nicio speranță, că drepturile lor, stabilite printr-o Convenție ONU, ratificată de statul român, vor fi vreodată protejate”, a declarat senatorul USR Adrian Wiener, președintele Comisiei pentru egalitate de șanse din Senat.

Instituția a început să fie privită cu râvnă nedisimulată de împărțitorii de dispense și sinecuri din PSD după ce a primit un buget de peste 5 milioane de lei, datorită eforturilor realizate de fosta președinta a Consiliului, Marta Bencze.

După o muncă de un an, în care a făcut din Consiliu o instituție funcțională administrativ, cu sediu, cu dotări și cu un aparat administrativ format din oameni performanți, marea famiglie politică a PSD s-a gândit că ar fi un moment bun ca niște politruci din linia a 2-a să se bucure de munca altora, să își asume meritele și să se apuce să toace bugetul instituției.

Astfel, a urmat execuția Martei Bencze în urma unei ședințe, de doar 15 minute, a Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte si Minorități din Senat, orchestrată de vicepreședintele acesteia, senatorul Ion Narcis Chisaliță. Motivarea revocării a constat dintr-un copy-paste al articolului 4 din legea 8/2016 la care, înaintea fiecărui subpunct, onorata comisie a adăugat ”NU”. După numai două săptămâni, prin organizarea unei proceduri rapide de ”selecție” a noului președinte, aceeași onorată Comisie, la conducerea căreia se află PNL-istul Marius Nicoară, l-a numit la conducerea Consiliului pe Florinel Butnaru.

Consiliul pentru Monitorizarea Implementării Convenţiei ONU era o șansă pentru demascarea și reformarea cinismului instituționalizat din spatele zidurilor și pereților scorojiți ai spitalelor, centrelor, secțiilor de psihiatrie. Rolul principal al acestei instituții este de a monitoriza, promova și proteja drepturile persoanelor cu dizabilități din instituțiile de tip rezidențial, publice sau private, precum și din spitalele și secțiile de psihiatrie.

USR consideră că povestea Consiliului, care a ajuns într-un blocaj total sub controlul PSD, nu este de fapt decât o replicare a anexării, bucată cu bucată, a României instituționale de către o clasă politică cu reflexe de prădător.

Consiliul are o misiune grea, care ar fi trebuit să înceapă prin ”desecretizarea” și amendarea condițiilor în care aceste persoane sunt ”depozitate” în spații depersonalizate, uneori insalubre, în condiții degradante. Ar fi trebuit să desfășoare vizite inopinate, efectuate de către echipe mixte, formate din inspectori de monitorizare (funcționari publici), angajați ai Consiliului și experți independenți, plătiți de Consiliu, pentru a face parte din aceste echipe de monitorizare.

Consiliul are autonomia să sesizeze organe judiciare, să atenționeze și să condiționeze autorități competente, să colaboreze cu Avocatul Poporului și punctele de contact din ministere, să facă recomandări, să fie în esență o instituție care să responsabilizeze Statul Social România, și pe noi toți față de abuzul prin neglijență al compatrioților noștri, perpetuat în atâția ani de indiferență și dezumanizare.  

În ultimii 10 ani, România a fost de foarte multe ori sancționată și arătată cu degetul de către instituțiile europene pentru indiferența și indolența de care a dat dovadă în reforma serviciilor sociale dedicate persoanelor cu dizabilități, pentru încăpățânarea de a păstra un sistem instituționalizat, în special pentru persoanele cu dizabilități psihice. Doar între 2010 și 2014, 4600 de persoane cu dizabilități, inclusiv 1500 de copii și tineri, au murit în instituțiile din România care îi avea în custodie. Poliția și Procuratura au fost notificate doar pentru 10 dintre aceste decese.

Marea majoritate a eforturilor ONG-urilor din sectorul serviciilor sociale dedicate persoanelor cu dizabilități, care au dorit să construiască modele alternative care sa ofere acces la viață independentă și trai în comunitate pentru persoanele cu dizabilități instituționalizate s-au lovit de zidul rece al Statului, care nu a înțeles utilitatea parteneriatelor public-private în beneficiul comunității sau finanțarea ONG-urilor care ofereau acele tipuri de servicii pe care Statul, din diverse motive, nu le putea oferi.

”Perspectiva asupra persoanei cu dizabilități a rămas una strict “medicalizată” iar procesul coerent de dezinstituționalizare progresivă a celor 23.000 de persoane a rămas doar o utopie. Dreptul la viață independentă sau la libertate rămân, din păcate, în continuare, dependente de gardurile ruginite din noi înșine”, explică senatorul USR Adrian Wiener.

România a ratificat în 2010 Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, dar abia după mai bine de cinci ani, prin legea 8/2016, a reușit să înființeze unele dintre mecanismele prevăzute la art 33 al Convenției. Unul dintre aceste mecanisme este reprezentat de Consiliul pentru Monitorizarea Implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, autoritate administrativă autonomă sub control parlamentar.

Consiliul de Monitorizare și-a început activitatea abia în primăvara anului 2016 dar, din cauza mecanismelor greoaie ale administrației, primul președinte al Consiliului, doamna Georgiana Pascu, a demisionat după numai 3 luni, acuzând lipsa susținerii din partea diverselor instituții dar și ingerințe de ordin politic. Abia în 2017 Consiliul a început cu adevărat construcția instituțională, un proces demarat greu  din cauza lacunelor legislative, lipsei unui buget adecvat, a unui sediu accesibilizat corespunzător necesităților și din cauza legislației în vigoare. La toate acestea s-au adăugat o anume reticență venită tocmai din partea celor care ar fi trebuit să sprijine nemijlocit funcționarea acestui Consiliu.

Cu toate astea, Marta Bencze, juristă de profesie și utilizatoare de fotoliu rulant, provenită dintr-o organizație neguvernamentală a persoanelor cu dizabilități, a reușit, într-un mediu mai mereu ostil, să pună acest Consiliu pe linia de plutire din punct de vedere administrativ.

Marta a bătut la toate ușile ori de câte ori a fost nevoie și a definitivat toate procedurile administrative necesare noii instituții: statul de funcții, avizul ANFP, a realizat bugetul instituției pe anul 2017 și l-a susținut în fața comisiilor parlamentare reunite, a colectat toate datele cu privire la instituțiile publice și private în care se află persoane cu dizabilități, a realizat și trimis DGAPSC-urilor modelul unic al notificărilor de deces, a realizat procedura si protocolul-cadru pentru selecția experților independenți, a angajat prin detașare sau transfer personalul necesar începerii activității, a deschis conturile în Trezorerie, a făcut achizițiile publice necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității instituției, a realizat site-ul și manualul de identitate vizuală, s-a luptat cu RAAPPS-ul pentru rezilierea contractului de închiriere (încheiat de vicepreședintele instituției înaintea venirii dânsei la conducere)  al unui sediu care nu corespundea necesităților instituției și nici nu fusese accesibilizat corespunzător, a făcut demersuri pentru obținerea unui alt sediu și, într-un final, după ce atât RAPPS cât și Guvernul României, prin SGG, i-au certificat în scris că nu îi pot oferi o clădire care să poată fi accesibilizată, a închiriat un sediu accesibilizat pentru Consiliu, l-a mobilat și l-a utilat astfel încât și astăzi acest sediu constituie un model de instituție publică accesibilizată în București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *