Povestea mai puțin cunoscută despre super mașina Lotus Elise

Multe dintre mașinile Lotus au denumiri feminine, dar una dintre ele poartă numele unei fete și este chiar nepoata fostului proprietar al celebrei companii.

Este vorba despre cel mai cunoscut model al brandului, Lotus Elise, o mașină celebră în multe colțuri ale lumii, care a apărut chiar și în varianta unei mașini de poliție și chiar în jocurile video. Încă mai este îndrăgită de mulți entuziaști ai mașinilor sport, dar puțini știu că poartă numele unei femei reale.

Lotus Evora, Exige, Esprit, Elan, Europa, Elise. Toate sunt denumiri care încep cu litera E, însă doar una are o semnificație specială pentru cel de-al doilea proprietar al companiei Lotus.

lotus elise

Elise a fost denumită după Elisa Artioli, care este nepoata lui Romano Artioli, cel care, în 1993, a cumpărat Lotus de la General Motors, după mai mulți ani în care s-a străduit să ridice pe piață prestigiul istoric al Bugatti, pe care, de aseemenea, o deținea la acea vreme.

Italianul Romano Artioli a fost toată viața antreprenor și  a avut ambiția ca prima mașină Lotus după achizționarea companiei să poarte numele nepoatei sale, Elise. Sigur, a schimbat doar litera de la sfârșit, dar nu contează. Lotus Elise a avut mereu o semnificație aparte pentru familia Artioli și a reprezentat un reper tehnic pentru toate celelalte modele care apărut mai apoi.

lotus elise

Compania a fost înființată în 1948, dar chiar și după achiziționarea de către afaceristul italian, Lotus n-a rămas în proprietatea lui Romano Artioli decât câțiva ani. În 1996, când a început să aibă pierderi, a vândut-o producătorului malaezian Proton. În 1998, a vândut și Bugatti grupului Volkswagen.

Inaugurarea modelului Elise s-a întâmplat în urmă cu 22 de ani. În prezent, pe 5 august, Elisa Artioli, cea căreia mașina îi poartă numele, a apărut în public ca membru de onoare al companiei, în cadrul aniversării a 70 de ani de când a fost fondată de către englezul Colin Chapman.

lotus elise

Lotus s-a cam „plimbat” de la un proprietar la altul de-a lungul timpului, cum s-a întâmplat cu multe alte branduri. Lotus are o istorie mai bogată decât ai fi crezut și este cea care a contribuit la producția futuristei DeLoreen.

După ce fondatorul ei a murit, în 1982, compania a ajuns pe mâinile acționarului David Wickins, care în 1986 a vândut-o celor de la General Motors. De aici, „călătoria” ei a continuat de la un proprietar la altul.

În prezent, Lotus este deținută de către producătorul chinez Geely, care are ambiția de a reinventa brandul și să-l transforme într-un rival pentru Porsche. În 2020 urmează să apară un nou model, dar rămâne de văzut dacă numele său va începe tot cu litera E.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *