Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, la Cluj: „ Avem o echipă puternică alcătuită din Steluţa Cătăniciu ca deputat şi Marius Nicoară ca senator”

Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a fost prezent marți, 19 iunie, la Cluj cu ocazia trecerii senatorului Marius Nicoară la filiala județeană a ALDE. Liderul ALDE împreună cu senatorul Marius Nicoară au susținut la sediul ALDE Cluj o conferință de presă, la care au mai participat secretarul general al ALDE Daniel Chițoiu, președintele ALDE Cluj Steluța Cătăniciu și președintele organizației municipale ALDE Cluj-Napoca, conf. univ. dr. Radu Silaghi Dumitrescu.

„Am venit astăzi la Cluj cu o ocazie bine conturată şi motivată, este vorba despre decizia vechiului meu coleg Marius Nicoară să devină membru ALDE şi să se alăture ALDE, singura formaţie autentic liberală din România”, a afirmat liderul ALDE.

Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că „atunci când eram prim-ministru şi Marius era preşedinte la Consiliul Judeţean am demarat împreună o serie de proiecte, Marius având nişte ambiţii foarte clare, şi anume de a transforma județul Cluj, dar şi municipiul. Din ceea ce erau la preluarea mandatului de preşedinte de Consiliu Judeţean, adică locul 28 pe ţară, a reușit, ca urmare a investiţiilor care au fost făcute, investiţii private, în principal, dar şi din fonduri publice, să facă Clujul să ajungă primul judeţ pe ţară. Unele din acele proiecte au durat, mă refer la parcurile industriale, investiţii cum sunt cele de la Emerson. Şi sigur că aceste proiecte mi-aş dori să putem să le ducem mai departe, Marius fiind senator”.

Președintele ALDE a mai spus că „avem acum la Cluj o echipă puternică, alcătuită din Steluţa Cătăniciu ca deputat şi Marius ca senator. Avem o reprezentare parlamentară care pentru noi este importantă şi ne permite să facem ceva pentru comunitatea din Cluj”.

Senatorul Marius Nicoară a afirmat că „PNL astăzi nu mai e construcţia pe care am pornit-o acum 28 de ani, am visat-o şi, într-o bună măsură, am realizat-o”.  Acesta a adăugat că „am ales să mă alătur vechilor colegi liberali alături de care am refăcut PNL acum 28 de ani. Sunt convins că alăturându-mă ALDE, echipei de adevăraţi liberali din jurul lui Călin Popescu-Tariceanu, voi putea contribui cu experienţa mea politico-administrativă la dezvoltarea Clujului şi a României, aşa cum am făcut-o în trecut”.

Marius Nicoară a declarat că este mândru de pasul pe care l-a făcut și că speră „să construim în continuare ceea ce am reușit pe vremea când Călin Popescu-Tăriceanu era prim-ministru, adică mii de locuri de muncă în Cluj, să aducem investitori, să reușim să dezvoltăm rețelele de apă și canal și infrastructură, Spitalul Regional de Urgență, una din marile bătălii pe care vreau să le duc în perioada următoare”.

Președintele ALDE Cluj, deputatul Steluța Cătăniciu, a subliniat faptul că a făcut echipă bună cu Marius Nicoară încă din 2004. Potrivit deputatului ALDE, „pentru a face echipă bună cred că este foarte important să ai un trecut bun și noi îl avem”.

„Am fost în 2004 în Consiliul Județean, eram consilier județean și Marius Nicoară era președinte al Consiliului. Ne-am poziționat în aceeași tabără. În 2008 am dus niște bătălii grele în Cluj. Au fost bătălii grele pe care le-am dus împreună. Astăzi mă bucur foarte mult că Marius Nicoară se regăsește în familia noastră liberală”, a spus Steluța Cătăniciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *