Președintele Senatului a sesizat CCR

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a cerut luni Curții Constituționale a României să constate și să soluționeze conflictul juridic de natură constituțională între Guvern, pe de o parte, și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, pe de altă parte.

a63627c7-bc41-44a0-9829-1612a44b8928

Conform solicitării către CCR, acest conflict a intervenit ca urmare a cercetării penale a Direcției Naționale Anticorupției asupra legalității Hotărârii Guvernului 858/2013, respectiv a Hotărârii Guvernului 943/2013, a informat luni un comunicat al Senatului transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în documentul înaintat Curții Constituționale a României se precizează că actele și faptele concrete expuse în sesizare dovedesc existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și DNA — componentă a Ministerului Public, care constă în declanșarea unei proceduri de urmărire penală în legătură cu adoptarea unor hotărâri de guvern. Or, potrivit celor statuate chiar de către Curtea Constituțională, adoptarea hotărârilor de Guvern dă expresie competenței originare a Guvernului, se arată în comunicat.

Președintele Senatului a solicitat CCR să constate existența conflictului juridic de natură constituțională între Ministerul Public — Direcția Națională Anticorupție, pe de o parte, și Guvernul României pe de altă parte; să constate cauza conflictului: Ministerul Public — Direcția Națională Anticorupție și-a arogat competența de anchetare a circumstanțelor, împrejurărilor, oportunității și legalității elaborării celor două hotărâri de Guvern; să statueze că, pe viitor, procurorii nu pot ancheta circumstanțele, împrejurările, oportunitatea și legalitatea hotărârilor de Guvern.

AGERPRES/(AS — autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/10/23/alerta-presedintele-senatului-a-sesizat-ccr-16-26-35

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *