Preşedintele Senatului și al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, despre atacurile aeriene occidentale din Siria

Președintele Senatului și al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, referitor la atacurile aeriene din Siria, că „reacţia ţărilor occidentale, a Statelor Unite, a Franţei şi Marii Britanii trebuie să fie evaluată dintr-o singură perspectivă şi anume necesitatea acestei acţiuni disuasive care vizează exclusiv arsenalul chimic din Siria, care a fost utilizat împotriva civililor, încălcând toate reglementările, toate legile internaţionale”.

„Poziţia României, fără îndoială, va fi precizată de primul ministru sau de ministrul, de externe pentru că aşa este normal. În ceea ce mă priveşte privesc sigur cu o anumită îngrijorare situaţia din Siria şi deteriorarea climatului din Siria puternic afectat de luptele pe care diferitele părţi implicate în conflict le-au dus de-a lungul timpului şi care au produs sute de mii de victime, milioane de refugiaţi, distrugeri materiale şi umane imense.

Acum trebuie să subliniez un lucru: reacţia ţărilor occidentale, a Statelor Unite, a Franţei şi Marii Britanii trebuie să fie evaluată dintr-o singură perspectivă şi anume necesitatea acestei acţiuni disuasive care vizează exclusiv arsenalul chimic din Siria, care a fost utilizat împotriva civililor, încălcând toate reglementările, toate legile internaţionale. Această intervenţie – aşa cum de fapt şi preşedintele Trump şi prim-ministrul britanic Theresa May – au subliniat nu este o încercare de a destabiliza regimul politic din Siria. Vizează numai anihilarea acestui potenţial distructiv care a fost utilizat în repetate rânduri în Siria de la începerea conflictului şi acesta este lucru cel mai grav. Ştim foarte bine că există o interdicţie internaţională privind utilizarea armelor chimice, cu atât mai mult împotriva civililor, când ele sunt utilizate împotriva civililor. Deci eu cred că această reacţie era una care se impunea pentru a avertiza regimul de la Damasc şi aliaţii săi deopotrivă – mă refer aici la Rusia şi la Iran – că asemenea acţiuni nu pot fi tolerate şi ele îşi vor găsi întotdeuna o reacţie pe măsură”, a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu.

Referitor la reacția președintelui Iohannis, Călin Popescu-Tăriceanu a spus că „este o poziţie corectă. România, de la momentul aderării sale NATO, chiar şi dinainte, a dovedit că ştie să se comporte ca o ţară care-şi asumă obligaţiile ce decurg din parteneriatele pe care le-a semnat, dar, mai mult, este o ţară care înţelege să reflecte reglementările internaţionale privind utilizarea armelor şi de aceea cred că în acest moment atitudinea României nu poate fi alta decât de a susţine acţiunile aliaţilor noştri”.

Președintele Senatului și al ALDE a adăugat că „din acest moment orice potenţială sau viitoare escaladare s-ar întreprinde ar fi, realmente, extrem de periculoasă. Acum, ceea ce spune Rusia şi Putin că ajută regimul sirian să lupte împotriva teroriştilor, da, dar acest lucru nu poate scuza folosirea armelor chimice împotriva civililor nevinovaţi. Nu putem să facem derogare de la aceste norme, care sunt norme internaţionale, tratate internaţionale semnate de toate ţările, inclusiv de Siria, inclusiv de Rusia, şi trebuie să ne gândim, bineînţeles, şi la componenta morală care nu poate fi ignorată în astfel de situaţii”.

Călin Popescu-Tăriceanu a mai spus că ceea ce se întâmplă în Siria „nu ne poate lăsa indiferenţi, dar este evident că România nu are ezitări în această poziţie în care se află. Suntem ţară membră a NATO, avem anumite responsabilităţi, avem şi anumite avantaje care decurg din apartenenţa la NATO, pentru că România este apărată de partenerii NATO în baza Tratatului, Articolului 5. Eu nu cred că se va ajunge la o escaladare. Eu cred că, în momentul acesta, ţările NATO care au participat au dorit să dea un semnal extrem de riguros către Siria, şi mai ales către Rusia, că pe viitor nu vor fi tolerate asemenea acţiuni, care sunt îndeobşte condamnate de comunitatea internaţională, dar nu întotdeauna sunt urmate şi de acţiuni concrete”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *