Noutăți

Prima explicatie a premierului Dancila despre Pilonul II de pensii, dupa taierea contributiilor


“Dupa cum stiti, scaderea contributiilor la Pilonul II de la 5,1% la 3,75% s-a facut odata cu trecerea contributiilor de la angajator la angajat. Se pare ca nu au crescut salariile peste tot si acest lucru este rezultatul”, a declarat Dancila, marti, in Parcul Carol, unde participa la manifestarile organizate cu ocazia Zilei Jandarmeriei Romane.

Intrebata ce va discuta astazi cu presedintele Klaus Iohannis si ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, premierul a spus ca va analiza situatia si va veni cu solutii.

“Da, merg la Cotroceni, mi se pare firesc. Vreau sa am o colaborare buna cu presedintele. (…) Discutiile se vor axa pe salarizare, pe buget. Cam astea sunt subiectele la modul general. Dupa ce o sa vorbesc cu domnul presedinte, o sa va dau mai multe detalii”, a declarat Dancila, care a participat, alaturi de ministrul de Interne, Carmen Dan, la manifestarile organizate de Ziua Jandarmeriei in Parcul Carol.

Practic, Dancila confirma ca a fost chemata la Cotroceni pentru a da explicatii despre situatia salariilor si pensiilor, cele doua scandaluri ale momentului.

Potrivit programului Vioricai Dancila, dupa discutiile de la Cotroceni, ea va merge la ora 16:00 si in plenul Camerei Deputatilor, unde a fost chemata de PNL. Liberalii ii cer premierului sa le spuna romanilor unde sunt banii din cresterea economica, “ce se intampla cu tara” si “incotro se indreapta”.

Ce se intampla cu salariile

Guvernul a fost tinta multor proteste in ultima perioada, din cauza masurilor luate dupa ce a fost data Legea Salarizarii.

Mai exact, chiar daca angajatilor din categoriile vizate de Legea Salarizarii li s-au promis cresteri substantiale, veniturile le-au fost apoi amputate de trecerea contributiilor in sarcina angajatului sau plafonarea sporurilor.

Pe de alta parte, in timp ce bugetarii asteapta sa afle daca isi vor primi salariile pe martie inainte de Paste, analistii avertizeaza ca Guvernul chiar ar putea fi in situatia de a nu avea bani pentru a le plati.

Nici situatia pe primele doua luni nu arata o situatie dintre cele mai bune. Datele arata ca Guvernul PSD – ALDE a cheltuit in primele doua luni ale anului cu 5,5 miliarde de lei mai mult decat a incasat la buget, o situatie neobisnuita pentru inceputul anului.

Scandalul pensiilor private

In ce priveste contributia la pensiile private, multi romani s-au trezit la finalul lunii martie ca aceasta a scazut in ianuarie 2018, fata de cea din decembrie 2017, in ciuda asigurarilor date de guvernanti ca modificarea procentului contributiei nu va diminua valoarea nominala a acesteia.

In timp ce Ministerul Muncii, prin purtatorul sau de cuvant, s-a eschivat de la un raspuns, reprezentantii Casei Nationale de Pensii ne-au spus ca de vina sunt sau angajatorii, care nu au majorat venitul brut al angajatului prin trecerea contributiilor de la angajator la angajat, fie forma de plata – respectiv drepturi de autor si nu carte de munca, explicatie preluata si de Viorica Dancila.

In schimb, consultantii fiscali au explicat ca, in realitate, scaderea este cauzata exclusiv de reducerea procentului de plata catre Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%, chiar si in cazul in care contributiile de sanatate si de pensii au fost trecute integral la angajat, acesta este remunerat exclusiv pe carte de munca si modificarile au fost facute in REVISAL.

Sursa foto: Agerpres Foto

continuare… .

Sursa | Wall Street

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *