Prima melodie de la Șuie Paparude pe teme de mediu, pe noul album

După ce a văzut cu ochii lui o insulă de plastic, Mihai Dobre de la Șuie Paparude a simțit nevoia să tragă un semnal de alarmă, printr-o piesă, cu privire la protejarea mediului înconjurător. Melodia va apărea pe noul album.

Prima melodie de la Șuie Paparude pe teme de mediu, pe noul album

În iarna acestui an, Mihai Dobre, cunoscut publicului drept Dobrică, de la Șuie Paparude, a ajuns în vacanță în Papua de Vest, o provincie a Indoneziei. Acolo nu există curent electric, iar localnicii trăiesc din pescuit și, mai nou, din oferirea de servicii turiștilor aventurieri.

Într-o zi, cântărețul, prietena lui și doi localnici se îndreptau cu o barcă spre arhipelagul Raja Ampat, care numără 1.500 de insule, din care doar câteva sunt locuite. Zona este considerată centrul global al bio-diversității marine tropicale, cu peste 600 de specii de corali și mai mult de 1.700 de specii de pești de recif, ceea ce înseamnă cel mai bogat loc din lume, în termeni de biodiversitate, ținând cont de dimensiunea regiunii.

„În drumul către acel loc, pe când eram efectiv între două oceane, cel Indian și cel Pacific, am văzut niște păsări care stăteau pe ceea ce părea a fi o plută. Am zis că o fi vreo limbă de-asta de pământ. Pe măsură ce ne apropiam, localnicii au încetinit motoarele bărcii și i-am văzut că sunt puțin neliniștiți. Se apropia de noi o insulă de plastic, cred că avea câțiva metri și în lungime și în lățime. În momentul ăla mi s-a făcut pielea de găină, dar nu de emoție, ci de spaimă”, a povestit Dobrică pentru Green Report.

Prima melodie de la Șuie Paparude pe teme de mediu, pe noul album

Acesta a subliniat că impactul a fost cu atât mai mare cu cât „știi că ești la capătul lumii”, la distanță de 300 de kilometri de țărmul Papua și la 3.000 de kilometri de prima țară, Filipine. Insula era formată din bucăți de lemn, provenite de la bărci, dar mai ales din PET-uri și, potrivit localnicilor, ar fi migrat, cel mai probabil, din Filipine.

„Imaginea asta m-a înspăimântat foarte tare. Eu am copilărit în Africa, deci nu mă sperii foarte ușor, în general. Dar chestia asta a lăsat urme atât de adânci, încât am și visat la un moment dat insula de plastic”, a mai povestit cântărețul.

Dobre recunoaște că, înainte de întâlnirea cu insula de plastic, avea o atitudine neutră față de problemele de mediu.

„Mă uităm oarecum nu neapărat cu indiferență, dar nici nu mă afecta foarte tare. Nu am fost niciodată un ecologist și chiar îmi pare rău”, a mărturisit acesta.

Prima măsură pe care a luat-o după întoarcerea la România a fost să nu mai cumpere băuturi la PET, ci doar la sticlă. Apoi a scris versurile unei melodii care a fost cântată în premieră în cadrul Shine Festival, la începutul lunii iulie, și care va fi inclusă pe noul album Șuie Paparude.

Melodia nu are deocamdată un nume și nici nu a fost postată pe internet. Câteva dintre versurile acesteia:

„Nu mai avem de unde inventa o nouă lume
Nu mai e timp de studii, publicații, cărți postume
Nu mai avem nevoie de încă un nou punct critic
Altfel… pa! La revedere! Ne vedem în neolitic”.

Prima melodie de la Șuie Paparude pe teme de mediu, pe noul album

Punctul critic la care se referă artistul în melodie este nivelul de dioxid de carbon care a crescut vertiginos în 2016, ajungând la cele mai mari valori din ultimii 800.000 de ani. Atunci era de 403,3 ppm, iar în luna aprilie 2018 era 410,31, față de 280 ppm, în epoca pre-industrială. Potrivit graficelor NASA, concepute în urma analizării datelor furnizate de un centru de observare din Hawaii, nivelul de dioxid de carbon e în creștere.

Tot în melodie, Dobrică spune: „Plastic, plastic, plastic! Nu e cazul să fii sarcastic cu un lucru atât de drastic”.

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Comentarii

comentarii

Citeste in continuare mai multe noutati de la: Green Report

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *