Principesa Margareta, despre cei 10 ani ai Programului ‘Tinere Talente’: Au însemnat speranța; simbolul progresului României

Principesa moștenitoare Margareta afirmă că cei 10 ani de derulare a Programului “Tinere Talente” de către fundația pe care o conduce au însemnat speranța în progresul României.

f5116df5-0e73-4c77-b379-41b33d4ad9bd

“Speranța. Este absolut minunat, pentru că este un fel de simbol pentru progresul pe care l-a făcut țara noastră și mi-a dat speranța în viitor că această generație va merge mai departe și va aduce frumusețea țării noastre. Avem nevoie de aceste valori, de generozitate”, a declarat principesa, la Ateneul Român, la finalul celei de-a zecea ediții a concertului regal caritabil organizat de Fundația Principesa Margareta a României în beneficiul Programului “Tinere Talente”.

Ea a caracterizat evenimentul drept “o seară magică”. “A fost o seară absolut magică și de o frumusețe excepțională, cu talent, generozitate, frumusețe… Nu am cuvinte”, a spus principesa.

Aceasta consideră că românii sunt, în continuare, “foarte generoși, ca în fiecare an”.

Întrebată dacă a remarcat un anumit artist printre tinerii talentați sprijiniți în toți acești ani, principesa Margareta a menționat că scopul programului este de a-i încuraja pe toți cei care au nevoie de sprijin.

“Nu. Nu acesta este scopul. Evident, sunt niște oameni cu un talent deosebit. Diana, de exemplu, ori Gheorghe… Sau unul care și pictează și cântă. Dar, de fapt, îi admir pe toți și nu am un om special. Și asta e cel mai frumos, pentru că se vede că toată lumea are acest talent și energie”, a explicat ea.

Principesa a dezvăluit că, în studenție, a fost sprijinită financiar de doi români din exil.

“S-a-ntâmplat când doi români, unul din America și celălalt din Anglia, au fost foarte generoși și mi-au dat un fel de bursă, la un moment dat, pentru terminarea studiilor. Au fost foarte generoși. Asta evident că a fost un exemplu. Un exemplu cald, imediat (n.r. — pentru dezvoltarea, ulterior, a proiectelor de caritate). Dar este o tradiție în Familia Regală. Toată lumea a făcut caritate, a avut o fundație, a ajutat țara. Noi suntem aici pentru asta. Asta e tradiția”, a subliniat principesa Margareta.

Concertul caritabil organizat cu ocazia zilei de naștere a regelui Mihai, în beneficiul Programului “Tinere Talente”, a fost oferit de violonistul Remus Azoiței, pianista Alexandra Dăriescu și tenorul Teodor Ilincăi, alături de Orchestra Fundației Principesa Margareta a României, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Programul a inclus Uvertura Egmont de Ludwig van Beethoven, Rapsodia pe o temă de Paganini de Serghei Rachmaninov, Primăvara de Antonio Vivaldi, Meditation din opera “Thais” de Jules Massenet, E lucevan le stelle — “Tosca” de Giacomo Puccini, No puede ser din zarzuela “La taberna del puerto” de Pablo Sorozabal, Torna a surriento de Ernesto de Curtis, Granada de Agustin Lara și Nessun Dorma din opera “Turandot” de Giacomo Puccini.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența principesei moștenitoare Margareta, a principelui Radu și principesei Maria, a ambasadorului SUA la București, Hans Klemm, a altor personalități ale lumii diplomatice, culturale, academice și din domeniul afacerilor.

AGERPRES/(A, AS — autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Daniela Juncu)

Sursa | Agerpres
https://www.agerpres.ro/cultura/2017/10/25/principesa-margareta-despre-cei-10-ani-ai-programului-tinere-talente-au-insemnat-speranta-simbolul-progresului-romaniei-23-02-17

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *