Protest la Universitar: Angajatii dezvaluie conditiile incredibile din spital. Ministerul Sanatatii face verificari

Asistentii medicali si infirmierii de la Spitalul de Urgenta Universitar din Capitala au protestat, luni dimineata, fata de conditiile de lucru din spital, acuzand, printre altele, ca nu au materiale, iar instrumentele cu care se opereaza sunt “sterilizate” cu apa si sapun sau solutie Triumf.

In urma acuzatiilor, Corpul de Control al ministrului Sanatatii si Directia de Sanatate Publica au inceput sa faca verificari, pentru a vedea modul in care sunt folosite fondurile alocate de minister.

“A fost trimis Corpul de Control al ministrului, vor merge si cei de la DSP, la Spitalul Universitar. Va fi verificat modul in care spitalul foloseste fondurile alocate de minister. Verificam daca exista probleme cu materialele, asa cum au spus angajatii”, au declarat pentru News.ro reprezentanti ai MS.

Ei au mai spus ca oficial nu a existat nicio sesizare la minister referitor la o posibila problema de dotare a unitatii spitalicesti cu materiale consumabile sau cu aparatura.

Neregulile semnalate

Asistentii care au iesit in fata spitalului sa protesteze au dezvaluit o serie de nereguli care pun viata pacientilor in pericol.

Mariana Luceanu, asistent anestezist, a spus ca sunt multe nemultumiri, dar cea mai stringenta este lipsa materialelor.

“Nemultumirile principale sunt urmatoarele: lipsa personalului, conditiile inumane in care lucram, lipsa materialelor. Chiar daca conducerea spune: aveti! aveti! Ba nu avem! Tot spitalul pica pe noi. Cumpara medicii, fac cheta ca sa cumpere o galeata cu Vinarom (vopsea – n.red.) . Instalatorii cumpara ce pot, cum pot. Avem toalete in saloane unde se trage apa cu sarma. Becurile le cumparam noi, salariatii“, a declarat aceasta la Digi24.

“- Dezinfectanti aveti?
– Nu!
– Si ce faceti?
– Dumnezeu… In blocul operator este dezinfectant. Vorbesc de colegii de pe sectii care se descurca cum pot”, a completat femeia, subliniind ca riscurile pentru pecienti sunt “infectiile asociate actului medical… mai mult de atat ce poate fi mai riscant?”.

Mariana Luceanu a mai spus ca scaunele care ar fi trebuit duse la casat, in loc sa fie inlocuite, au fost tapisate: “Cele mai vechi scaune, care trebuiau date la tasare de cand hau, au fost retapisate. Mesele s-au retapisat. Carcalacii au ramas acolo inauntru. Aia nu poti sa ii scoti chiar daca retapisezi”.

“In blocul operator, in camera de facut materiale, nu avem aer conditionat. Sunt 40 de grade acolo. Lasam geamul deschis, iar mustele toate de la morga intra in blocul operator. Asta se intampla, avem dovezi din punctul acesta de vedere“, a mai relatat Mariana Luceanu.

Un alt cadru medical, Daniel Simion, a precizat ca nu sunt saci pentru a pune in cosurile de gunoi, ca dezinfectantii lipsesc, de asemenea, iar pe jos se spala uneori cu apa si cu sapun.

“Nu se mai poate (…) Solutiile de gandaci le cumpara infirmierele. Nu se schimba saculetii de la cosuri, din sala. Ca merge si asa, ca nu sunt saci. Eu timp de cinci zile am spalat instrumentarul cu apa si sapun lichid. Cand vin controalele anuntate, avem de toate. E bine pentru noi cand vin controalele, avem tot ce ne trebuie.

Se spala instrumentele cu Trimf, se curata, se spala cu apa si sapun, am spus-o si acum doi ani si inca se perpetueaza aceste neconformitati. Nu ne putem feri de infectiile alternative actului medical atat timp cat nu putem sa lucram in conditii decente. Doamna manager stie ca pe Sectia de Neurologie a Spitalului Universitar in aprilie au fost imbolnaviti de la pacienti 20 de colegi de-ai nostri?”, a declarat acesta pentru Digi24.

Cadrele medicale au mai afirmat ca li s-a impus sa aleaga intre vouchere de vacanta si sporuri.

Ce spune conducerea

Pusa fata in fata cu aceste acuzatii, managerul Spitalului Universitar, Adriana Nica, le-a negat. Intr-o interventie telefonica pentru Digi24, ea a sustinut ca nu se poate dovedi ca instrumentarul a fost spalat cu apa si sapun si oricum nu s-a intamplat niciodata acest lucru la Spitalul Universitar.

“Va dati seama ca acest lucru nu poate fi dovedit si nu s-a intamplat niciodata in Spitalul Universitar. Pentru ca, inainte sa se sterilizeze instrumentarul, se spala. Instrumentarul nu se duce la sterilizat murdar de sange. Se spala cu apa si substante speciale. (…) Noi tocmai am incheiat procedura de modernizare a statiei centrale de sterilizare si dotare cu aparatura moderna, de inalta performanta. (…)

Statia centrala de sterilizare functioneaza, stimata doamna, pentru ca se sterilizeaza instrumentarul si se sterilizeaza tot ce este nevoie ca sa poata fi folosit la interventiile chirugicale”, a explicat managerul pentru sursa citata.

Ulterior protestului, conducerea SUUB a transmis un comunicat de presa in care da asigurari ca activitatea in spital se desfasoara normal, iar pacientii nu au avut de suferit din cauza protestului de luni dimineata, scrie Agerpres.

“Activitatea medicala in cadrul spitalului se desfasoara in conditii normale de lucru, iar pacientii internati in sectiile si compartimentele unitatii nu au avut si nu vor avea de suferit. Nu exista lipsa de medicamente, materiale sanitare, dezinfectanti, dovada fiind si solicitarile de transfer dinspre alte unitati sanitare, inclusiv clinici private. (…)

Conducerea spitalului a solicitat Ministerului Sanatatii o analiza a acestei situatii din partea Corpului de control. Cu privire la grupul de protestatari, facem precizarea ca s-au delimitat prin afirmatiile defaimatoare facute la adresa spitalului si a actului medical de colegii lor care isi dovedesc competenta, seriozitatea si responsabilitatea la locul de munca in cadrul SUUB”, se arata in document.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *