RATB va relua circulația troleibuzelor între cartierul Berceni și Piața Unirii

RATB va relua circulația troleibuzelor între cartierul Berceni și Piața Unirii, începând cu data de 22.10.2017, informează Regia Autonomă de Transport București.

3ce21997-4799-46da-8e93-922b3adcd1f8

“Ca urmare a finalizării lucrărilor la rețeaua electrică de contact a troleibuzelor din zona Piața Sudului, RATB va lua următoarele măsuri: Linia 73 va funcționa între terminalele “Turnu Magurele” și “Piața Unirii”, pe Bd. Alexandru Obregia, Str. Serg. Nițu Vasile, Cal. Văcărești, Bd. Tineretului și Bd. Dimitrie Cantemir. Linia 74 va fi reînființată și va funcționa între terminalele “Bd. Alexandru Obregia” și “Piața Unirii”, pe următorul traseu: Str. Turnu Măgurele, Str. Emil Racoviță, Str. Serg. Nițu Vasile, Cal. Văcărești, Bd. Tineretului, Bd. Dimitrie Cantemir. Linia 76 va fi reînființată și va funcționa între terminalele “Piața Reșița” și “Piața Unirii”, pe următorul traseu: Str. Resița, Str. Izvorul Rece, Str. Serg. Nițu Vasile, Cal. Văcărești, Bd. Tineretului, Bd. Dimitrie Cantemir”, precizează reprezentanții companiei.

AGERPRES/(AS — editor: Mihaela Dicu, editor online: Anda Badea)

Sursa Agerpres | Economie
https://www.agerpres.ro/economie/2017/10/21/ratb-va-relua-circulatia-troleibuzelor-intre-cartierul-berceni-si-piata-unirii-15-55-06

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *