Reacția medicului Gobej la propunerea Gabrielei Firea

Cei doi neurochirurgi de la Spitalul Colentina care au demisionat au fost invitaţi la o discuţie de primarul general al Capitalei. Gabriela Firea i-a propus medicului Ionuţ Gobej să fie sef interimar al secţiei de neurochirurgie. O propunere amuzantă şi stranie, spune medicul.

Ionuț Gobej: Mi s-a părut bizar. Adică e ciudat să îi propui cuiva să fie şef de secţie interimar pentru două săptămâni, adică, nu ştiu, cred că în două săptămâni nici nu se achiziţionează husele la microscop, nu ştiu ce putem face.

Reporter: V-a amuzat puţin, bănuiesc.

Ionuț Gobej: Un amuzament trist. Am obţinut promisiunea că lucrurile în Spitalul Colentina se vor rezolva rapid în sensul rezolvării problemei de personal, a materialelor.

Primarul general Gabriela Firea le-a propus celor doi medici demisionari de la Spitalul Clinic Colentina, Ionuţ Gobej şi Dorin Bica, să-şi reconsidere decizia, doctorului Gobej propunându-i să preia interimar conducerea Secţiei de Neurochirurgie a unităţii medicale. De asemenea, Firea le-a solicitat să facă o propunere pentru funcţia de manager.

Conform unui comunicat al Primăriei Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat conducerii ASSMB să îi prezinte până vineri, 8 septembrie, un raport detaliat referitor la problemele de personal şi dificultăţile în derularea procedurilor de achiziţii de materiale medicale cu care se confruntă Spitalul Colentina.

Am avut o discuţie constructivă şi corectă cu domnii doctori Gobej şi Bica. Medicii trebuie ajutaţi în activitatea lor pentru că de ei depinde viaţa pacienţilor. Le-am adresat rugămintea de a reconsidera decizia de a demisiona şi i-am asigurat de tot sprijinul meu”, a declarat Gabriela Firea.

Ea i-a propus doctorului Gobej să preia interimar postul de şef de secţie Neurochirurgie. În acelaşi timp, le-a solicitat celor doi medici să îi facă o propunere pentru un director medical interimar al spitalului Colentina.

Medicii Gobej şi Bica au propus-o pe doctoriţa Lelia Iliescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *