Rectorii UMF și UPM Târgu Mureș anunță că cele două universități s-ar putea uni pe viitor

Rectorii Universităților de Medicină și Farmacie (UMF) și “Petru Maior” (UPM) din Târgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei și prof. univ. dr. Călin Enăchescu, au anunțat luni, într-o conferință de presă, că văd viitorul academic mureșean sub cupola unei universități unice, primul pas fiind deja făcut prin crearea consorțiului universitar.

d87c405d-3a00-4fec-a4fc-1196a71667d6

În acest sens, Consorțiul Universitar Târgu Mureș, format din Universitatea ‘Petru Maior’ și Universitatea de Medicină și Farmacie, organizează în această săptămână un nou eveniment comun, a șasea ediție a Conferinței Internaționale în Drept, Administrație Publică și Medicină.

‘Conferința este o dovadă în plus că avem proiecte comune în derulare în cadrul acestui consorțiu, care deja are mai bine de doi ani de funcționare efectivă. În cadrul acestui consorțiu au fost proiecte nu doar de natură științifică, dar și proiecte de cercetare, de colaborare între cadrele didactice ale acestor universități. Penultimul este acel proiect, unic la nivel național, în care IBM a fost în Târgu Mureș pentru o acțiune de Social Responsability, menit să întărească capacitatea celor două universități, într-o zonă complementară a acestora. Noi lucrăm la acest consorțiu și pe o linie administrativă, nu doar academică și de cercetare, și nu de multă vreme cele două senate ale universităților au luat decizia de a avea discuții mult mai aplicate privitoare la viitorul celor două universități importante din Târgu Mureș și la modul în care acestea pot lucra mai bine, poate, cândva, chiar împreună’, a arătat rectorul UMF Târgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei.

Potrivit acestuia, în cursul acestei săptămâni va avea loc o vizită de lucru a Senatului UPM la UMF Târgu Mureș, în cadrul căreia se va vedea care sunt zonele de interacțiune dintre cele două universități.

‘Eu văd foarte necesar ca la Târgu Mureș să existe o facultate de bioinginerie medicală foarte puternică, cu programe de bioinginerie și informatică medicală, poate chiar programe de chimie aplicată în medicină și farmacie. Aici, colegii noștri de la UPM au o plus valoare, care trebuie folosită și de noi. Ei văd în noi parteneri puternici, cu forță umană și financiară (…) Noi vrem să lucrăm împreună cu UPM și vedem, fără nicio îndoială, viitorul academic mureșean sub cupola unei universități unice, care să permită păstrarea identității pe care o avem fiecare dintre noi, dar dezvoltarea într-o zonă a programelor academice să fie în consens cu vremurile în care trăim’, a susținut dr. Azamfirei, adăugând că viitoarea Conferință Internațională în Drept, Administrațție Publică și Medicină dovedește “ce ușor pot fi găsite lucruri în comun între cele două universități”.

Rectorul Universității Petru Maior din Târgu Mureș, prof. univ. dr. Călin Enăchescu, a arătat la rândul său că acest consorțiu universitar ‘a început ca o logodnă între cele două universități, urmând ca timpul, nu foarte îndelungat, să dovedească, cu acordul părților, posibila căsătorie între cele două’.

‘Încă mai sunt pași de făcut, dar orizontul de timp nu este foarte îndelungat. Am identificat pe parcursul colaborării dintre cele două universități faptul că există foarte multe lucruri complementare care ne adună și care creează o sinergie în care suma părților e mai mică decât rezultanta, prin această comuniune. Avem multe planuri în comun, avem multe idei cum să funcționeze. Medicina nu mai este cea a stetoscopului, este una a computerelor, a aparaturii de înalt nivel, iar aici ne găsim… Și acesta este doar un exemplu. Sunt pași de făcut, sunt necesare o serie de etape, nu le putem arde în câteva zile, dar decizia va fi una în viitorul apropiat’, a precizat Călin Enăchescu.

Potrivit rectorului UPM Târgu Mureș, deși conferința a început în 2004, de șase ani se organizează deja în formatul actual, cuprinzând Dreptul, Administrația Publică și Medicina.

Conferința se va deschide joi, în Aula Universității ‘Petru Maior’ din Târgu Mureș, și se va derula pe trei secțiuni: ‘Medicine and Law’, ‘The Role and Importance of Collaboration between European Universities in the Implementation Process of Common Educational Programs in Public Administration’ și ‘Legality and Legitimacy in the Economic Process’.

AGERPRES/(A—autor: Dorina Matiș, editor: Diana Dumitru, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa Agerpres | Social
https://www.agerpres.ro/social/2017/10/23/rectorii-umf-si-upm-targu-mures-anunta-ca-cele-doua-universitati-s-ar-putea-uni-pe-viitor-16-03-22

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *