Romania lui Mos Teaca, bit cu bit

Mos Teaca nu mai este personaj de bancuri, nu mai radem de ei ca se strang cate cinci sa insurubeze un bec. Mos Teaca omoara oameni. Cazul Caracal ne-a aratat acest lucru fara putinta de tagada. O armata infiintata pentru a-i pazi pe cetatenii Romaniei s-a transformat intr-o entitate monstruoasa auto-suficienta, care se hraneste zilnic cu unicul scop de a se admira in oglinda. Nimic si nimeni in afara propriei bunastari nu mai conteaza, nici interesul national, nici scopul initial al oricareia dintre institutiile de “forta”, nimic.

Citeste toate textele scrise de Petrisor Peiu pentru Ziare.com

Romaniei ii revin 242 de ofiteri de politie la fiecare 100.000 de locuitori, ceva mai putin decat media europeana, care este de 318 ofiteri la 100.000 de locuitori. Avem, adica, aproape 50.000 de ofiteri de politie. E mult, e putin? Ponderile cele mai mari ale ofiterilor politisti se regasesc in Cipru (573 de ofiteri de politie la 100.000 de locuitori), Malta (505), Grecia (492) si Croatia (490 de ofiteri de politie la 100.000 de locuitori), iar ponderile cele mai mici in Finlanda (137), Danemarca (186), Suedia (203), Marea Britanie (212) si Romania (242).

Ce constatam din graficul de mai sus: efective impresionante au, in general in Europa, statele cele mai ineficiente si mai corupte: Cipru, Grecia, Croatia, Letonia, Italia, Portugalia, Ungaria, iar prezenta cea mai discreta a politie o gasim in statele sigure si “cuminti” din nordul continentului, precum Finlanda, Danemarca si Suedia. Romania si Polonia printre statele cu politisti putini indica o anormalitate, explicabila probabil prin putinatatea resurselor.

In ianuarie 2019, salariul mediu net al unui ofiter de politie a ajuns la 4.259 de lei, o aflam chiar de la partidul de guvernamant (sursa: AICI), cu aproape 50% peste castigul salarial mediu nominal net din tara, de numai 2.936 lei in luna ianuarie a acestui an. Evident, politistii primesc si o suma de bani pentru “hrana” de vreo 1.000 de lei/luna, spre deosebire de ceilalti romani care se hranesc din salariu, ca toti oamenii normali de pe planeta asta. Mai exista si multe alte sporuri de un comic irezistibil, inclusiv sporul de 40% pentru “interventia de la domiciliu!!!”. Toate acestea fac din politie o atractie irezistibila, astfel incat concurenta de la admitere pentru locurile de la Academia de Politie este extrem de ridicata pentru Romania, de 7-8 candidati/loc.

Privind toate acestea – salarii mari, baza de selectie foarte generoasa, am zice ca ar trebui sa avem un nivel de profesionalism ridicat in politie, nicidecum situatia cumplita devoalata de cazul “Caracal”. In realitate, nivelul serviciului public furnizat de politie este, in linie cu folclorul de la noi, catastrofal. Nu exista, in toata tara, o universitate cu probleme de credibilitate precum Academia de Politie: 74,3% dintre tezele sustinute in perioada 2011-2016 la Academia de Politie – si trecute deja printr-o prima verificare cu softul de identificare a similitudinilor – sunt suspecte de plagiat, iar 10 dintre tezele identificate cu procente foarte mari de continut posibil plagiat apartin chiar unor cadre didactice din Academie, aflam din Raportul Corpului de Control al ministrului Afacerilor Interne (sursa: AICI).

De altfel, “crema politiei” nu a rezolvat nici cel mai mare mister al ultimilor ani: unde si cum au disparut cele 80 de teze de doctorat sustinute in perioada 2011-2016, care nu se regasesc in format electronic in arhiva Academiei de Politie (alte trei teze nu exista nici macar pe hartie), inclusiv lucrarile stiintifice ale unor decani din Academia de Politie, care conduc cele mai importante doua facultati ale institutiei – si care nu sunt de gasit in format electronic: cel al Facultatii de Politie si cel al Facultatii de Stiinte Juridice si Administrative. Pai, noi ne miram ca politistii din prafuitul Caracal nu au fost in stare sa gaseasca o fata disparuta intr-un sir de 40 de case, cand cei mai destepti dintre politisti nu-si pot gasi nici macar propriile teze de doctorat? Nu cumva o fi acelasi motiv in ambele cazuri: de fapt nimeni nu o cauta pe Alexandra, asa cum nimeni nu cauta, de fapt, nici tezele de doctorat ale academicienilor-politisti?

Vrem competenta si eficienta din partea politiei? Iata cum arata bugetul institutiei care ne apara viata si avutul (sursa: Politia Romana):

Din 4,13 miliarde de lei, 3,74 miliarde se aloca salariilor (90%), 295 milioane se aloca cheltuielilor curente (intretinerea sistemului, inclusiv benzina) si doar 74 milioane pentru investitii (sub 2%) . Inca o data, sa fie clar: 90% din bugetul politiei merge catre salarii si mai putin de 2% catre investitii!!! Cum ar putea sa functioneze o asemenea masinarie?

Logica degradarii politiei este simpla si fara leac: tot bugetul se duce pe salarii, acestea sunt cu mult peste media Romaniei; ca o consecinta fireasca, la salarii mari se strang ca mustele rude, amante, pile si alti neaveniti. In fruntea Politiei se poate fura orice, incepand cu doctoratul, orice este permis. Deasupra ierarhiei necinstei si incompetentei se afla doar indolenta secretarei devenita ministru sau a mafiotului lui Mazare adus sa inlocuiasca secretare devenita prea blonda chiar si pentru guvernul Dancila.

Dar, oameni buni, Mos Teaca politistul nu a fost singur in tragedia de la Caracal, el s-a insotit cu celalalt Mos Teaca, “specialistul” in comunicatii. STS. Un nume care ar trebui sa comprime competenta, inginerie complicata, dar care se reduce, in realitate, la goana disperata dupa salarii cat mai indecente pentru o tara plina de saracie. Iata si aici cum sta treaba cu impartirea bugetului, oglinda preocuparilor generalilor mult prea numerosi pentru atatea esecuri (sursa: Camera Deputatilor):

Bugetul pe 2018 al STS a fost de 356 milioane de lei, dintre care 248 milioane de lei s-au dus pe “cheltuieli de personal” pentru numai 2.700 de angajati, cam 100.000 lei/angajat (vreo 8.000 lei/luna/angajat), cheltuielile cu bunuri si servicii (adica intretinerea sistemului) au fost de 65 de milioane de lei, iar investitiile nu au depasit 40 milioane de lei. Sa recapitulam: 70% din fonduri au mers catre salarii si numai 12% catre investitii!!! Asta arata cat de clar se poate care sunt prioritatile generalilor-mandria tarii.

Desigur ca intreaga suma de 180 milioane de lei prevazuta a finanta “modernizarea” sistemului 112 administrat de catre STS, suma provenind din fondurile europene, a ramas necheltuita…

Acum, sa ne intelegem bine: tot ce este legat de sistemul 112 (sistemul national unic de apeluri de urgenta, in limbajul generalilor acoperiti de stele si trese) reflecta haosul si nevolnicia administratiei romanesti. Sistemul s-a nascut handicapat inca de la inceput, cu buna stiinta a geniilor care au condus Romania, el neindeplinind decat prima dintre cele trei functiuni esentiale si obligatorii (in UE) ale unui astfel de sistem:

– Conectarea dispeceratului cu dispeceratele proprii ale serviciilor apelate: politie, ambulanta, pompieri, etc.

– Identificarea numarului apelant;

– Localizarea apelantului.

Trebuie sa recunoastem ca iti trebuie multa imaginatie sa bagi zeci de milioane intr-un sistem care sa trateze urgentele si sa nu stii cine suna si de unde suna. In plus, trebuie sa recunoastem ca iti trebuie doze letale de nesimtire sa pastrezi sistemul in starea asta timp de 15 ani!!! Nu un an, nu doi, nu trei, ci 15 ani. Toti conducatorii Romaniei in ultimii 15 ani stiau ca sistemul este incomplet si greu functional, toti ministrii de finante, toti directorii STS, toti ministrii de interne sau de sanatate. Si nimeni nu a miscat un deget pentru a face ceva….

Ba mai mult, UE a fost mintita cu nesimtire acum cativa ani ca problema localizarii va fi rezolvata prin reducerea ariei de localizare de catre operatorii de telefonie. Dar, ce sa vezi, minune mare, aceiasi operatori care ar fi trebuit sa reduca aria de localizare au fost primii participanti la licitatia in valoare de 178 milioane de lei destinata exact aceluiasi scop. Pai de ce sa investesti din proprii bani pentru localizare cand poti sa faci asta pe banii europeni ai statului?

Nu in ultimul rand, trebuie remarcata si contributia procedurilor legale, care fac imposibila inceperea unui contract de executie mai devreme de cativa ani de la licitatie: daca STS a avut alocare de fonduri europene pentru modernizarea sistemului inca din ianuarie 2018, ei au lansat licitatia respectiva abia pe 11 august; evident ca dupa licitatie (castigata de Orange) a urmat contestatia depusa de prea-cinstitul Gabriel Marin-Omnilogic, contestatie rezolvata abia in iulie 2019 si urmata de o “neprevazuta” actiune in instanta a asocierii dintre cea mai nemteasca firma posibila, Deutsche Telekom si cea mai balcanica firma posibila, Teamnet, din orbita prea-coruptului Sebastian Ghita. Si-uite asa, din contestatie in proces, a ajuns sarmana Romanie sa nu aiba nicio sansa sa localizeze apelurile de urgenta. Pai de ce om mai numi apelurile astea urgente, daca nici macar nu vrem sa stim cine suna?

Din conlucrarea criminala dintre incompetentii cu doctorate false din politie si rapacii generali cu umerii grei de trese si decoratii a rezultat oribila tragediei a cel putin doua adolescente din Caracal. Desi lista rateurilor sistemului de tratare a urgentelor este mult mai lunga si mai frustranta, celelalte cazuri nu au beneficiat de notorietatea domnului Cumpanasu. Va dati seama cate doctorate “copy-paste” s-or fi dat la Academia de Politie cu tema legata de apelurile de urgenta, cate grade si prime s-or fi dat pe la STS pentru optimizari si modernizari ale unui sistem incomplet functional? O natiune intreaga sufera si va mai suferi mult timp de pe urma suficientei si prostiei unei gasti de mafioti cocotati in varful puterii institutiilor “de forta”. O natiune intreaga sufera din cauza nesimtirii unor politicieni inconstienti care risipesc toti banii publici pe salarii si pe plata nepotilor si amantelor. O natiune intreaga sufera din cauza suprimarii investitiilor de catre Orlando pesedistul de discoteca.

Bomboana pe coliva sistemului 112 a fost pusa de catre proaspat incoronatul ministru Mihai Fifor. Dupa ce s-a remarcat prin intarzierea tuturor investitiilor din armata si prin mintirea tuturor in calitate de ministru al 2% din PIB, neterminatul de Fifor vrea sa preia administrarea sistemului de apeluri de urgenta de la STS la propriul minister, invocand nici mai mult nici mai putin decat exemplul Republicii Moldova. Adica Fifor ne propune mutarea investitiei de 178 milioane de lei de la institutia care da 70% pe salarii la institutia care da 90% pe salarii! Partea cu exemplul moldovenesc este, sa recunoastem, departe de grandoarea prostiilor emise de ministrul “0 investitii in aparare”, de la el ne-am fi asteptat la exemplul tadjic sau uzbec. Dar ce, exemplul nord-coreean n-o fi demn de morga neputinciosului Fifor? Macar acolo cei vinovati de coruptie si lene sunt executati cu tunul….

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Despre ce vrei sa scriem?

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *